18.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 16:23
No menu items!

Medic stabilit în Franța, despre doctorii din România: “Trebuie să fiți mândri că îi aveți”

spot_img

Medicul român Ciprian Isacu, stabilit în Franţa, a declarat, luni seară, într-o conferinţă la Spitalul Elias, că răniţii din Colectiv nu ar fi fost trataţi mai bine nici în Franţa, nici în Belgia şi i-a felicitat pe medicii de la Bucureşti.

Ciprian Isacu, şeful Şectiei de Arşi a Centrului Spitalicesc Universitar din Bordeaux, care a participat la eforturile de salvare a răniţilor în incendiul din clubul Colectiv, a vorbit luni, la Spitalul Elias, despre doctorii români: „Jos pălaria pentru ceea ce am văzut. Pacienţii nu ar fi fost trataţi mai bine nici în Franţa, nici în Belgia. Probabil vom mai transfera pacienţi în străinătate, pentru că i-am văzut (pe medicii români- n.r.) epuizaţi şi să le mai uşurăm munca”.

„Nu dăm lecţii, nu dăm indicaţii. Deşi lucrez de 23 de ani cu arşii la Bordeaux, mă întreb ce am fi făcut noi – reprezint un centru, poate cel mai mare din sud -vestul Franţei – în faţa unei nenorociri de talia asta. 150 este enorm. (…)Eu sunt plecat de 23 de ani din ţară, dar aici, din punct de vedere tehnic, sunt top, din punct de vedere uman, nimic de reproşat. Arsura este o patologie foarte grea şi complicată”, a spus Isacu. El a menţionat că în Franţa costul unei zile de reanimare este de 8.500 de euro.

„Totul este imprevizibil la ars. Să nu ne plimbăm cu avionul ca să facem plăcere unuia sau altuia. Fac de 23 de ani meseria şi am văzut foarte multe cazuri de arşi. Să fiţi mândri că aveţi aici adevăraţi soldaţi. Nu avem nimic să-i învăţăm. Treceţi de partea cealaltă şi vedeţi cine ar fi făcut mai mult decât au făcut aceşti medici. Jos pălăria pentru doctorii de aici”, a mai spus medicul.

La rândul său, managerul Spitalului Elias, Doina Dimulescu, a spus că în unitate nu sunt îngrijiţi în mod obişnuit pacienţi arşi, dar acum s-au mobilizat toţi medicii pentru a -i îngriji. „Am avut la dipoziţie tot ce am avut nevoie”, a mai spus medicul.