9.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 3:19
No menu items!

Medic de la Institutul Oncologic Bucureşti, reţinut pentru luare de mită. A cerut 6.000 de lei pentru o operaţie

spot_img

Un medic de la Institutul Oncologic Bucureşti a fost reţinut pentru luare de mită, după ce a cerut iniţial 9.500 de lei, iar apoi 6.000 de lei pentru a realiza o intervenţie chirurgicală.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la data de 24 martie, procurorii au început urmărirea penală a unui medic pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.

“La data de 3 martie 2022 inculpatul, medic în cadrul Institutului Oncologic Bucureşti, a pretins suma de 9.500 de lei, cuantum pe care l-a redus apoi la suma de 6.000 de lei, pentru a realiza o intervenţie chirurgicală în cadrul unităţii medicale menţionate, sumă pe care a primit-o de la martora denunţătoare la data de 24.03.2022”, arată sursa citată.

Medicul a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat, vineri, Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă.

                                                                                                                    Adina Silav