11.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 2:37
No menu items!

Medic condamnat la închisoare pentru luare de mintă

spot_img

 

Mircea Conea, medic primar obstetrică – ginecologie la Spitalul Sf. Ioan – Secţia Maternitatea Bucur, a fost condamnat de judecătorii Tribunalului Bucureşti la şase luni de închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Pe 17 august, medicul a fost reţinut de procurorii Parchetului Capitalei, după ce a fost prins luând mită 700 de lei pentru a efectua o operaţie cezariană.

 

Instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind un termen de încercare de doi ani şi şase luni. În plus, judecătorii au confiscat suma de 700 de lei, reprezentând mita luată de medic de la un pacient, iar Mircea Conea va trebui să plătească 2.200 lei reprezentând cheltuielile judiciare.

 

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

 

 

 

Iniţial, medicul primise de la soţul pacientei suma de 300 de lei, însă Mircea Conea i-a restituit pe motiv că suma este insuficientă, solicitând 700 de lei.

 

Organele judiciare au fost sesizate de către soţul pacientei prin intermediul liniei gratuite TELVERDE anticorupţie 0800.806.806 cu privire la faptul că acest medic condiţionează efectuarea operaţiei de primirea unei sume de bani.