7.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 11:03
No menu items!

Mazăre s-a sucit: nu mai vinde Cazinoul din Constanța

spot_img

Primarul Radu Mazăre s-a răzgândit și nu mai vrea să vândă cazinoul din Constanța. El a declarat, marți, după ședința Consiliului Local, că intenţionează să realizeze un parteneriat public-privat cu o firmă interesată să investească în acea construcție. „M-am sucit în privința Cazinoului, pentru că acum câteva zile am avut o delegație de ruși care mi-au spus așa: «Domnule, dar noi nu suntem interesați să cumpărăm Cazinoul, noi suntem interesați mai degrabă într-o asociere pentru că vrem să avem certitudinea că municipalitatea ne va fi alături pe perioada în care noi vom face investiția și ulterior»” Edilul a declarat că posibilii investitori caută și locuri de cazare de cinci stele pentru clienții Cazinoului.

Mazăre a identificat și o suprafață de teren, parcarea de la Poarta 1, care are vreo două hectare, pe care o va da „la pachet” cu Cazinoul. Primarul precizează că a discutat cu investitorii ruși, dar că luna trecută a vorbit și cu niște americani care doreau să cumpere Cazinoul. „Poate să vină și român, poate să vină și turc, poate să vină oricine”, a încheiat el. Christian Gigi Chiru, co-preşedintele ARD Constanţa, care lansase ideea organizării unui referendum pentru salvarea Cazinoului, a anunțat marţi, printr-un comunicat de presă, că va susţine în continuare strângerea de semnături pentru salvarea Cazinoului Constanţa. D.M.