9.4 C
București
vineri, 3 decembrie 2021 - 20:57
No menu items!

Maximus – unul dintre cei mai grași motani din lume. FOTO

spot_img

Felina aparține unei familii din Rusia și a ajuns să cântărească la 5 ani 10 kilograme

Maximus, unul dintre cei mai grași motani din lume, este animalul de companie al soților Korovin, din Petrozavodsk, un oraș din nord-vestul Rusiei. Felina, în vârstă de cinci ani, a fost cumpărată de Leon drept cadou pentru soţia sa, Eugenia, în 2009, în ziua nunții lor.

În ziua în care a fost adus acasă, Maximus era la fel ca oricare pisoi. Stăpânii nu s-au așteptat ca el să se “dezvolte” atât de mult, astfel încât să ajungă supraponderal, potrivit dailymail.co.uk.

Ne plac pisicile și în special cele mari, dar nu ne-am imaginat că Maximus o să crească atât de mult. Este mare, dar extrem de sprinten. Sare și aleargă repede, la fel ca o pisică de talie mică“, spune Leon.

Motanul este rezultatul unei încrucișări între un Maine Coon și o Pisică Siberiană. Deoarece Maximus a ajuns deja să cântărească 10 kilograme, stăpânul lui îl scoate zilnic în parc pentru a-l menține în formă.

Problema este că nu am găsit de cumpărat niciun ham pentru pisici care să i se potrivească, așa că i-am luat unul pentru câine“, a spus Leon.

Cea mai mare plăcere a lui Maximus este să mănânce. “Ar mânca toată ziua… Cum simte în casă miros de mâncare, vine și cere. Iar noi îi dăm, pentru că merită“, a mai spus stăpânul lui.