19.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 10:38
No menu items!

Măsurile anunțate de Prefectura Capitalei, după ce transportul în comun de suprafaţă a fost paralizat în Capitală

spot_img

Prefectura Capitalei a anunţat, joi dimineață, o serie de  măsuri, în urma grevei de la Societatea de Transport Bucureşti. Au fost suplimentate efectivele de poliţie şi jandarmerie în zona staţiilor de metrou, dar și echipajele de poliţie rutieră.  

Conform Prefecturii Capitalei, în această dimineaţă, prefectul Municipiului Bucureşti,  directorul general al Poliţiei Capitalei  şi directorul general al Jandarmeriei Bucureşti, au dispus măsuri operative, în sprijinul populaţiei afectate de greva lucrătorilor STB:

– Suplimentarea efectivelor de poliţie şi jandarmerie în zona staţiilor de metrou , atât în interior cât şi la exterior, în scopul asigurării unui flux normal, pentru prevenirea oricăror incidentre şi prevenirea aglomerărilor , în context pandemic.

– A fost suplimentat efectivul de poliţie rutieră, care împreună cu poliţia locală asigură fluidizarea traficului în principalele intersecţii.

– Informarea cetăţenilor aflaţi în staţiile STB, prin echipajele de poliţie şi jandarmerie, cu privire la situaţia generate de grevă.

Angajații STB, societatea de transport public din București, au intrat joi dimineață în grevă generală, sindicaliștii spunând că revendicările lor privind creșterile salariale nu au fost soluționate și au cerut demisia conducerii STB.

                                                                                                                   Adina Silav