11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 9:52
No menu items!

Masacrul Colectiv. Compania națională UNIFARM, mobilizată pentru donarea de produse medicale

spot_img

Compania Naţionalã UNIFARM continuă acţiunile de sprijin ale victimelor tragediei de vineri seara din Clubul Colectiv.

Având în vedere informaţiile vehiculate în media și din dorința de a veni în sprijinul persoanelor care sunt solidare cu victimele din Colectiv, compania națională UNIFARM s-a mobilizat organizând în mod controlat activitatea de donare şi pentru a asigura trasabilitatea tuturor donațiilor, astfel ȋncât acestea să ajungă în timp util acolo unde este nevoie, după controalele de calitate.

UNIFARM roagă potenţialii donatori de medicamente şi consumabile medicale să contacteze reprezentanţii companiei pentru: 

-distribuirea corectă şi potrivit necesitaţilor specifice fiecărui spital;
-verificarea condiţiilor în care au fost păstrate, termene de valabilitate etc. (una dintre obligaţiile companiei);
-coordonarea traseului ulterior al produselor – unde ajung, cine le foloseşte etc.

Toate donaţiile precum şi destinaţia lor (modul în care au fost utilizate şi de către cine) vor fi făcute publice pe site-ul companiei, www.unifarm.ro. Datele de contact sunt: [email protected], [email protected]. Persoana de contact este Adrian Vasile (telefon: 0742.143.751).

Într-un comunicat de presă, semnat de președintele Consiliului de Administrație, conducerea UNIFARM propune donatorilor această modalitate de lucru, transparentă şi coordonată, pentru a asigura rapidă şi mai ales echitabilă distribuţie spre folosul pacienţilor.

Olimpia Diaconiuc