7.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 2:59
No menu items!

Masacrul Colectiv. 81 dintre răniți în stare gravă. Unul dintre aceștia, transferat în Israel / UPDATE

spot_img

Ultimele date referitoare la starea victimelor din Clubul Colectiv arată că un număr de 133 de pacienţi sunt încă internaţi în spitalele din Capitală. Dintre aceştia, 81 sunt în stare critică şi gravă.

Spitalul de Arşi: Un pacient în stare critică, transferat în Israel

Unul din pacienţii critici de la Spitalul de Arşi, dintre victimele incendiului din clubul Colectiv va fi transferat în Israel pentru tratament.

Şeful Secţiei de Terapie Intensivă, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Arşi Adrian Stănculea, a spus că unul dintre cei nouă pacienţi în stare critică a fost evaluat miercuri dimineaţă de o echipă de medici din Israel şi va fi transferat probabil joi, la cererea familiei.

Alte solicitări de transferuri în străinătate nu au fost exprimate, a mai arătat medicul. Există în schimb solicitări de la alte spitale de transfer de pacienţi în măsura în care ar mai fi locuri la Spitalul de Arşi.

Stănculea a mai precizat că spitalul primeşte ajutor de la alte unităţi, şi de stat, şi private, având nevoie de persoanl suplimentar – asistente şi infirmiere – la Terapie Intensivă, unde este un volum foarte mare de muncă.

Întrebat dacă spitalul dispune de medicamentele necesare pentru toţi răniţii, Stănculea a răspuns că în principiu da, după ce stocurile au fost refăcute.

Spitalul Elias: 10 pacienți la Terapie Intensivă, patru la chirurgie generală

Zece pacienţi internaţi la Spitalul Elias după incendiul din Colectiv sunt în continuare la Terapie Intensivă, dintre care doi intubaţi şi ventilaţi mecanic, iar altul a necesitat din nou asistare, din cauza problemelor respiratorii, ceilalţi patru răniţi fiind în secţia Chirurgie generală.

„Dintre cei 10 pacienţi aflaţi în Terapie Intensivă, doi continuă să fie intubaţi şi ventilaţi mecanic, iar altul a prezentat peste noapte o deteriorare a performanţelor respiratorii, necesitând din nou asistarea ventilaţiei”, a declarat managerul Spitalului Elias, profesor dr. Doina Dimulescu, citată într-un comunicat de presă.

Managerul Spitalului Elias a precizat că, miercuri dimineaţă, pentru doi dintre pacienţii intubaţi s-a efectuat traheostomie.

De asemenea, miercuri continuă intervenţiile de grefare a pacienţilor care pot şi trebuie să suporte această intervenţie, precum şi toaleta locală zilnică a arsurilor la ceilalţi pacienţi.

„Ca şi până acum, complexitatea lezională face ca pacienţii internaţi în Terapie Intensivă să aibă un prognostic rezervat”, a mai spus Doina Dimulescu.

Spitalul Sf. Ioan: 5 pacienți în stare gravă, doi cu stare generală bună

Cinci răniți în urma incendiului din club Colectiv, care se află internați la Spitalul „Sf. Ioan”, sunt în stare gravă, iar ceilalți doi prezintă o stare generală bună, a declarat miercuri pentru AGERPRES șeful Secției de Terapie Intensivă, Carmen Giuglea.

„În momentul de față sunt internați la spital 7 răniți în urma incendiului din club Colectiv. Doi dintre ei sunt pe secție, cu arsuri limitate și cu stare generală bună, nu sunt încă de externat dar sunt în afara oricărui pericol. În Reanimare mai sunt cinci pacienți, dintre care toți sunt cu stare generală gravă. Unul dintre aceștia – un pic mai bine. În cursul zilei de astăzi s-a făcut detubarea de aproximativ o oră și ceva, sperăm să reziste așa. Îl considerăm ca pe un pas înainte, restul sunt încă cu o stare generală gravă”, a afirmat medicul.

Spitalul SRI: Cei doi spanioli răniți în incendiul de la Colectiv, evoluție favorabilă

Cei doi cetățeni spanioli, dar și alți doi români răniți în incendiul de la clubul Colectiv și internați în Spitalul SRI „Dr. Agrippa Ionescu” au o evoluție favorabilă, reiese dintr-o postare publicată, marți, pe pagina de Facebook a SRI.

Tânăra din Italia în vârstă de 20 de ani și cetățeanul român în vârsta de 35 de ani internați la același spital sunt în stare gravă cu risc vital major, potrivit sursei citate.

În urmă cu două zile, un pacient a fost externat de la Spitalul SRI „Dr. Agrippa Ionescu”, unde inițial au fost internate șapte persoane afectate de incendiul de la clubul Colectiv.

Spitalul Bagdasar Arseni: Starea unui rănit, aflat la terapie intensivă, s-a agravat

Starea unui rănit aflat în terapie intensivă s-a agravat, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Spitalului Bagdasar Arseni, Florin Bica.

„În Terapie Intensivă, starea unui bolnav în stare gravă s-a agravat, este foarte grav, nu este în zona critică, dar a devenit foarte grav. În momentul de față avem cinci critici, cinci grav – foarte grav, cinci grav. Restul de 6 sunt pe etaj și sunt stabili”, a precizat medicul.

El a menționat că, zilnic, au loc operații, se schimbă pansamente și se curăță țesutul necrotic.

Spitalul Floreasca: Starea răniților, caracterizată de o evoluție liniară

Șeful Secției de Chirurgie Plastică și Reparatorie a Spitalului de Urgență Floreasca, Ioan Lascăr, a declarat miercuri că starea răniților de la clubul Colectiv internați în unitatea medicală este caracterizată „aproximativ” de o evoluție liniară, fără modificări spectaculoase.

„Avem 14 pacienți. Starea lor este aproximativ caracterizată de evoluție liniară, nu avem modificări spectaculoase, niciunul dintre pacienții care au fost încadrați în cele două eșaloane de gravitate nu și-a schimbat locația. Avem șase bolnavi critici, iar restul sunt bolnavi grav. Doar unul dintre ei nu are traheostomie, restul sunt traheostomizați. Probabil că vom reuși să îndepărtăm în măsură importantă escarele de la toți pacienții, adică țesutul mort”, a spus Ioan Lascăr.

Spitalul Militar: Șase răniți în stare critică

Starea a șase răniți în clubul Colectiv din cei opt internați la Terapie Intensivă la Spitalul Militar rămâne critică, a declarat miercuri comandantul instituției medicale, Florentina Ioniță Radu.

„Sunt în continuare opt pacienți pe Terapie Intensivă, șase dintre ei sunt în stare critică. Astăzi o să înceapă grefarea pentru trei dintre pacienți cu auto-grefă. Ei sunt foarte fericiți, își pun probleme de cum o să fie, le-am explicat ce se va întâmpla, sunt puțin temători, dar în același timp fericiți. Ne așteptăm să dureze destul de mult aceste operații care se desfășoară în paralele în două săli. Ne străduim ca aportul alimentar să fie corespunzător. Unii și-au reluat tranzitul intestinal. Tuturor li s-a făcut bronhoscopie cu lavaj bronșic. Ne gândim că poate evoluția puțin mai bună a pacienților de la noi se poate datora și acestui fapt”, a spus medicul.

Ea a afirmat că pacientul care fusese detubat marți, în momentul în care devine conștient, este convins că se află în club Colectiv și devine agitat, astfel că trebuie să fie din nou intubat. „Este foarte agitat și pentru că este atât de agitat și nu putem să aplicăm alte metode deocamdată îl mai ținem intubat”, a arătat comandantul.

Florentina Ioniță Radu a precizat că spitalul dispune de rezerve suficiente de sânge. „Sânge avem destul, avem pentru săptămâna viitoare programați câte 30 de donatori pe zi”, a mai spus medicul.

În urma incendiului din clubul Colectiv au murit 32 de persoane, iar alte aproximativ 200 au fost rănite, majoritatea fiind internate.

În prezent, în spitalele din Capitală mai sunt 133 de pacienţi, dintre care 81 în stare critică şi gravă. Astfel, în Spitalul Universitar sunt 19 pacienţi, la Spitalul de Arşi – 26, Spitalul Floreasca – 14, Spitalul „Bagdasar-Arseni” – 21, Spitalul Elias – 14, Spitalul Militar – 12, Spitalul „Grigore Alexandrescu” – 7, Spitalul „Sfântul Ioan” – 7, Spitalul Pantelimon – 4, Spitalul „Gerota” – 3, Spitalul „Agrippa Ionescu” – 6.