10.2 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 10:39
No menu items!

Marcel Ciolacu acceptă invitația premierului Florin Cîțu: „Putea să mă cheme și la Vama Veche, mergeam și acolo”

spot_img

Marcel Ciolacu a anunțat miercuri seara că va merge la întâlnirea cu Florin Cîțu pentru discuții pe tema PNRR. Liderul PSD va avea alături pe Florin Jianu din partea IMM-urilor și Dumitru Costin din partea sindicatelor. Ciolacu a declarat la un post de televiziune că ar fi mers oriune, chiar și în Vama Veche. „Am văzut că îi place acolo”, a spus Ciolacu.

„Eu nu pot decât să mă bucur că până la urmă primul-ministru și-a găsit timp să stea de vorbă și cu opoziția despre PNRR, dar și mai mult mă bucură faptul că s-au hotărât să vină cu el transparent și să-l prezinte în Parlament. Nu este nevoie de un vot, unele state au făcut acest lucru. (…) PNRR nu este nici al puterii, nici al opoziției, este al României. (…) E un plan pentru reforme, nu pentru firmele apropiate cuiva de la putere sau pentru firmele de consultanță ale altora”, a declarat Marcel Ciolacu, la România TV.

Marcel Ciolacu a mai spus că la întâlnire vor mai participa specialiști din PSD și europarlamentarul Victor Negrescu.

„Am văzut că-i place în Vama Veche domnului Cîțu. Putea să mă cheme și la Vama Veche, mergeam și acolo”, a spus Ciolacu, precizând că nu are „mofturi când este vorba de lucruri pe care trebuie să le construim pentru România.

Întâlnirea cu liderii social-democrați va avea loc joi, de la ora 15.00, la Palatul Victoria, a anunțat miercuri premierul Florin Cîțu.