22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 13:56
No menu items!

Maramureş: Un planşeu de beton s-a prăbuşit peste un adolescent

spot_img
Maramureş: Un planşeu de beton s-a prăbuşit peste un adolescent
foto: jurnalonline.info

Un adolescent în vârstă de 15 ani şi-a pierdut viaţa după ce un planşeu al unui fost imobil minier s-a prăbuşit peste acesta.

Minorul a intrat vineri într-o clădire dezafectată a fostei Exploatări Miniere din localitatea Nistru, moment când o parte din planşeul clădirii s-a desprins prăbuşindu-se peste acesta, a anunțat dispeceratul ISU Maramureş.

Un echipaj al SMURD se află la locul accidentului pentru a scoate corpul adolescentului de sub dărâmături. Intervenţia pompierilor este dificilă din cauza pereţilor fragili din cărămidă, distruşi de intemperii.

Cel mai probabil tânărul căuta fier vechi împreună cu alte persoane.

Prefectul judeţului Maramureş, Anton Rohian, se află la locul accidentului împreună cu echipa de intervenţie.

Lucian Mera