16.7 C
București
joi, 28 martie 2024 - 20:34
No menu items!

MApN schimbă legea pregătirii românilor pentru apărare. Modificări importante în caz de război

spot_img

Cetăţenii români, bărbaţi şi femei, cu domiciliul stabil în România, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă, vor putea solicita, pe timp de pace, participarea, pe bază de voluntariat, la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la patru luni, se arată într-un proiect de modificare a Legii privind pregătirea populaţiei pentru apărare publicat de MApN.

Ministerul Apărării Naţionale a publicat, marţi, în procedură de transparenţă legislativă, forma iniţială a unui proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare.

„Una dintre cele mai importante prevederi este adăugarea unei noi categorii de personal, militar voluntar în termen, în structurile Ministerului Apărării Naţionale, precum şi crearea cadrului legal privind participarea la programul de pregătire militară de bază a acestora. Astfel, pe timp de pace, cetăţenii români, bărbaţi şi femei, cu domiciliul stabil în România, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă, vor putea solicita Ministerului Apărării Naţionale participarea, pe bază de voluntariat, la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la patru luni, în calitate de militar voluntar în termen”, arată MApN.

Prin introducerea acestui concept, spune MApN, se are în vedere creşterea cantităţii şi calităţii rezervei de mobilizare, care s-a diminuat progresiv ca urmare a suspendării, începând cu 1 ianuarie 2007, a serviciului militar obligatoriu pe timp de pace. Ca urmare, cetăţenii români care vor executa, după adoptarea actului normativ, serviciul militar în calitate de militar voluntar în termen pot reprezenta o sursă importantă pentru completarea rezervei de mobilizare a Armatei României.

„Conform propunerii legislative, pe timpul derulării programului de pregătire militară de bază, militarii voluntari în termen vor beneficia gratuit de cazare, drepturi de echipare şi de hrană, asistenţă medicală şi medicamente, precum şi de indemnizaţie lunară, similare militarilor în termen cu gradul de soldat, şi se vor supune prevederilor legilor şi regulamentelor militare. La finalizarea programului de pregătire, aceştia vor primi o indemnizaţie reprezentând trei câştiguri salariale medii brute utilizate la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferente anului pentru care se face plata, urmând ca centrele militare să îi ia evidenţă şi să îi introducă în rezerva operaţională”, se mai arată în comunicat.

Conform MApN, o altă prevedere a proiectului se referă la crearea cadrului legal privind instruirea rezervei operaţionale pe timp de pace, similar rezerviştilor voluntari, avându-se în vedere necesitatea menţinerii aceluiaşi nivel de pregătire militară a acestor categorii de rezervişti care pot completa, în situaţiile prevăzute de lege, structurile cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale. Totodată, rezerviştii pot fi concentraţi, pe timp de pace, pentru îndeplinirea unor misiuni pe o perioadă determinată, potrivit nevoilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale.

„Proiectul îşi propune, totodată, stabilirea cadrului legal privind efectuarea recrutării-încorporării, în situaţia reinstituirii serviciului militar obligatoriu în calitate de militar în termen, potrivit legii, respectiv pe durata stării de război, a stării de mobilizare, precum şi pe timpul stării de asediu. Elaborarea pe timp de pace a unui plan anual de recrutare-încorporare este necesară pentru fundamentarea documentelor de planificare operaţională, administrativă şi bugetară la nivelul structurilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, precum şi al celorlalte instituţii cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale”, precizează sursa citată.

De asemenea, MApN arată că se abrogă prevederea privind obligativitatea prezentării cetăţenilor încorporabili şi rezerviştilor la centrul militar cu prilejul schimbării domiciliului, având în vedere că prin Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor se vor pune la dispoziţia structurilor Ministerului Apărării Naţionale cu atribuţii privind evidenţa recruţilor şi a rezerviştilor, informaţiile necesare pentru actualizarea bazelor de date proprii, inclusiv cele referitoare la schimbarea domiciliului.

„Prin noua lege se va reglementa recunoaşterea executării serviciului militar de către cetăţenii care au îndeplinit această formă de pregătire în armatele altor state şi, totodată, se va clarifica modalitatea prin care cetăţenii români, respectiv, cetăţenii încorporabili, rezerviştii voluntari şi rezerviştii îşi exercită dreptul şi obligaţia constituţională de a apăra ţara. Astfel, în funcţie de starea excepţională instituită sau declarată, de locul în care îşi au domiciliul, în România sau în străinătate, precum şi de prezenţa/absenţa temporară în/din ţară, aceştia se vor prezenta pe baza înştiinţării în scris la domiciliul din România, în locul, la data şi ora prevăzute în ordinul de chemare sau în locul şi la termenul prevăzute de lege”, mai spune Ministerul Apărării Naţionale.

Alte prevederi din proiectul de lege includ reglementarea modului de păstrare a locului de muncă pe toată durata cât salariaţii participă la exerciţiile şi antrenamentele de mobilizare, sunt concentraţi/mobilizaţi, conform legii, sau îndeplinesc serviciul militar în declararea mobilizării şi a stării de război sau la instituirea stării de asediu, precum şi crearea cadrului legal prin care centrul militar poate chema de cel mult trei ori pe an cetăţenii încorporabili, recruţii şi rezerviştii pentru clarificarea situaţiei militare.

                                                                                                                  Adina Silav