15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 20:22
No menu items!

Mandat de arestare pentru președintele CJ Constanța, Nicușor Constantinescu

spot_img

Tribunalul București a admis cererea procurorilor DNA de arestare sa preventivă pe numele lui Nicușor Constantinescu. Baronul de Constanţa, Nicuşor Constantinescu, plecat peste ocean pentru a-şi trata cancerul, trebuia să se întoarcă în țară pe 5 iunie.

Nicusor Constantinescu_SZ

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut, luni, la Tribunalul Bucureşti, arestarea preventivă a preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, avocatul acestuia susţinând însă că o eventuală întrerupere a tratamentului i-ar pune viaţa în pericol.

Procurorii anticorupţie au solicitat arestarea pentru că, spun ei, şeful Consiliului Judeţean Constanţa nu şi-a îndeplinit obligaţiile impuse în cadrul măsurii controlului judiciar.

Noi am prezentat un set de fotografii, care au circulat în presă, inclusiv săptămâna trecută, care arată starea medicală gravă, obiectiv vorbind, în ceea ce îl priveşte pe domnul Nicuşor Daniel Constantinescu, faptul că acesta nu şi-a încălcat cu rea-credinţă obligaţiile pe care le avea, în sensul că acesta nu se poate deplasa în momentul acesta, cu drena pe care o are montată, pe o distanţă aşa de mare, dintre România şi Statele Unite ale Americii. Am invocat faptul că procurorul care a încuviinţat părăsirea ţării, începând cu data de 3 aprilie 2014, cunoştea faptul că domnul Constantinescu urmează să suporte un tratament complex, care includea nu doar operaţia care a fost deja realizată, ci şi tratamentul cu radioterapie, care urmează să fie realizat tot acolo, fază în care domnul Constantinescu se află în momentul de faţă,

a declarat avocatul Marius Mocanu, după terminarea procesului de la Tribunalul Bucureşti.

Avocatul a adăugat că medicii din Statele Unite ale Americii, care se ocupă de îngrijirea lui Nicuşor Constantinescu, spun că orice întrerupere a tratamentului medical în momentul de faţă „reprezintă un risc major pentru viaţa” lui Nicuşor Constantinescu.

După deliberări, Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preşedintelui CJ Constanţa. Decizia nu este definitivă, dar este executorie.

Nicușor Constantinescu s-a operat de cancer la prostată, avocatul spunând că acum a intrat în faza a doua a tratamentului, de refacere și radioterapie. Constantinescu ar fi trebuit să revină în țară pe 11 iunie, dar apărătorul său a spus că starea de sănătate nu-i permite o astfel de călătorie, iar actele medicale depuse la instanță demonstrează acest lucru.În 10 iunie, Tribunalul Bucureşti a respins cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de menţinere a măsurii preventive a controlului judiciar în cazul lui Nicuşor Constantinescu. Decizia a fost însă contestată de procurori la Curtea de Apel Bucureşti.

Nicușor Constantinescu a formulat o cerere pentru încuviințarea de a părăsi România, instanța admițînd-o, pentru perioada 6-11 iunie. Președintele CJ Constanța susținea că se va interna la spitalul Johns Hopkins din Chicago, pentru o intervenție chirurgicală.

S.M.