15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 13:38
No menu items!

Managerul TAROM, Christian Heinzmann, a ajuns în spital din cauza problemelor companiei

spot_img

Managerul Christian Heinzmann a ajuns de urgență la spital din cauza unor dureri de rinichi, chiar înainte de negocierile cu reprezentanții piloților TAROM, care cer majorarea salariilor cu aproximativ 400 de euro

Heinzmann Christian_CEO Tarom

Șapte curse TAROM au fost anulate, luni, iar alte două au zburat cu întârzieri mari, duminică, dar și luni, din cauza piloților, care au anunțat că au probleme medicale. De fapt, piloții au refuzat să zboare pentru că managerul TAROM, Christian Heinzmann, nu a acceptat nicio majorare salarială, odată cu negocierea noului contract colectiv de muncă.

„Legal, piloții TAROM nu pot intra în grevă, pentru că există contract colectiv de muncă. De aceea au recurs la această soluție – se declară inapți și nu zboară. Conducerea TAROM a cerut piloților analizele și fișa medicală din care să rezulte că sunt inapți de zbor. Dacă nu prezintă aceste acte medicale în următoarele zile, vor fi dați afară. Sunt negocieri dure între piloți și conducerea TAROM. Christian Heinzmann nu a participat la negocieri, pe motiv că este la spitalul Elias pentru investigații, a acuzat dureri de rinichi”, ne-au declarat surse avizate din TAROM.

Conducerea Ministerului Transporturilor a convocat pentru marți dimineață conducerea TAROM și sindicatele pentru finalizarea negocierilor, eșuate în cursul zilei de luni.

„Nu s-a ajuns la nicio înțelegere în cursul zilei de luni. Ministrul Transporturilor, Ioan Rus a cerut conducerii TAROM și sindicatelor să se prezinte la minister. Cu siguranță, doar așa se va găsi o soluție. Christian Heinzmann a anunțat că nu se poate prezenta din motive medicale”, ne-au precizat oficiali din cadrul MTI.

Duminică și luni, mai multe curse interne și externe au fost anulate sau întârziate din cauza a cinci piloți.

Aceste neregularităţi ale zborurilor au apărut din cauza unor acţiuni spontane ale echipajelor TAROM (piloţi şi copiloţi). Momentan, compania nu a primit o informare oficială din partea acestor echipaje. Compania TAROM regretă situaţia creată şi depune toate eforturile pentru desfăşurarea normală a zborurilor

Biroul de presă TAROM

Zborurile anulate sunt: Bucureşti-Cluj, Cluj -Viena, Bucureşti-Oradea, Bucureşti –Baia Mare, Bucureşti -Budapesta, București-Timișoara, Bucureşti –Iaşi. Zborurile întârziate au fost Bucureşti- Amsterdam și București-Viena.

Sursa Zilei anunța pe 6 septembrie că piloții ar intenționa să blocheze activitatea companiei, pe motiv că managerul TAROM refuză semnarea noului contract colectiv de muncă în condițiile cerute de piloți.

Ștefan Etveș