22.5 C
București
marți, 11 mai 2021 - 17:13

Managerul Spitalului “Sf. Ioan” din București a fost demis

spitalul_sf. ioan

Ministrul sănătăţii Nicolae Băniciou a hotărât, miercuri, să-l demită pe managerul interimar al Spitalului “Sf. Ioan” din București, Robert Lazăr, declarându-se nemulţumit de neregulile din spital, printre care existenţa unui bufet lângă unitatea primiri urgenţe (UPU).

Am fost la Spitalul Sf. Ioan în urmă cu trei săptămâni şi l-am rugat pe manager să desfiinţeze bufetul de lângă UPU. I-am promis că voi reveni, cu toatea acestea nu a luat niciun fel de măsură. Am constatat disfuncţionalităţi la UPU, dar şi în alte secţii, de aceea am hotărât schimbarea acestuia (directorului interimar Robert Lazăr – n.r.).

Nicolae Bănicioiu

ministrul sănătății

Potrivit lui Bănicioiu, nu este nevoie de bani mulţi să faci curăţenie într-un spital.

Managerul trebuie să ajute la dezvoltarea unităţii sanitare pentru că eu, ca ministru, nu pot să merg să fac curăţenie într-un spital. Nu pot crede că lipsa curăţeniei este o problemă de ordin financiar. Mai mult chiar, am văzut că spitalul a primit sume importante de bani“, a mai spus Bănicioiu.

La rândul lui, secretarul de stat Raed Arafat a spus că, împreună cu ministrul, a hotărât reorganizarea UPU de la Spitalul “Sf. Ioan”, dar şi dezvoltarea altor astfel de unităţi din mai multe spitale bucureştene, după modelul celor de la Spitalul de Urgenţă Floreasca şi Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

În prezent, în Capitală funcţionează două unităţi de primiri urgenţe la standarde europene şi mă refer la acelea de la Spitalul de Urgenţă Floreasca şi de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. De asemenea şi Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul Elias este ok“, a spus Raed Arafat.

El a precizat că trebuie adusă la standarde similare UPU de la Spitalul de Urgenţă Bagdasar-Arseni, trebuie reorganizată UPU de la Sf. Ioan şi extinsă aceea de la Spitalul “Sf. Pantelimon”.