14.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 17:17
No menu items!

Malaysia extinde căutările avionului Boeing 777 în Marea Andaman; Vietnamul renunță la căutările aeriene

spot_img

malaysia-airlines

Operaţiunile de căutare a avionului de tip Boeing 777 aparţinând companiei Malaysian Airlines, dispărut sâmbătă, au fost extinse în Marea Andaman, la sute de kilometri nord-vest de zona inițială de căutare, a anunţat miercuri un oficial malaysian, citat de AFP.

Vietnamul a suspendat căutările aeriene ale avionului şi a anunţat că vor fi continuate căutările maritime. Malaysia nu exclude o întoarcere din drum a aparatului de zbor, dar dezminte că l-a detectat departe de rută.

„Da, deasupra Sumatra se află Marea Andaman”, a declarat pentru AFP şeful Aviaţiei Civile Malaysiene, Azharuddin Abdul Rahman, ca răspuns la o întrebare privind extinderea căutărilor în această zonă.

Marea Andaman este mărginită la sud de extremitatea nordică a insulei indoneziene Sumatra, iar la est și la nord de Thailanda și Birmania.

Vietnamul a făcut cunoscut miercuri că a suspendat căutările aeriene ale aparatului dispărut, așteptând clarificări din partea Malaysiei referitoare la o nouă direcție de căutare.

 „Am decis să suspendăm temporar unele activităţi de căutare, în aşteptarea unor informaţii de la Malaysia”, a precizat vicepremierul pentru Transporturi, Pham Quy Tieu, adăugând că, între timp, căutările marine continuă, dar la scară mai mică.

Şeful Forţelor Aeriene malaysiene a afirmat miercuri că autorităţile nu exclud posibilitatea că avionul de tip Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines a deviat înainte de a dispărea, dar a dezminţit că aparatul de zbor a fost detectat la sute de kilometri de traiectoria declarată.

Forţele Aeriene „nu au exclus posibilitatea unei abateri de la traiectorie în zbor, în sens opus, înainte ca avionul să scape de radar”, a declarat generalul Rodzali Daud, citat într-un comunicat.

„Acest fapt explică de ce operaţiunile de căutare şi salvare au fost extinse” în apele de coastă din vestul Peninsulei Malacca, a justificat el.

Cu toate acestea, el a dezminţit informaţiile potrivit cărora radarele militare au detectat avionul în apropierea Insulei Pulau Perak, în partea de nord a Strâmtorii Malacca, la sute de kilometri de traiectoria declarată.

Avionul avea 239 de persoane la bord.

C.A.