9.8 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 23:43
No menu items!

Majoritatea austriecilor susţin veto-ul ţării lor în cazul aderării României la Schengen, potrivit unui sondaj

spot_img

Majoritatea populaţiei austriece sprijină refuzul Vienei de a accepta aderarea României şi Bulgariei la Schengen, cei mai mulţi dintre susţinători fiind alegători ai conservatorilor aflaţi la putere (OeVP) şi ai partidului naţionalist FPOe, relevă un sondaj de opinie citat duminică de presa din Austria.

Astfel, 52 la sută dintre cei chestionaţi au spus că aprobă decizia blocării României şi Bulgariei la Schengen, iar 34 la sută au declarat că nu sunt de acord.

Veto-ul pentru Schengen este cel mai mult aprobat de votanţii OeVP şi FPOe.

Pe de altă parte, sondajul confirmă că naţionalişii din Partidul Libertăţii (FPOe) se bucură de cea mai mare popularitate şi au depăşit partidele tradiţionale austriece. De altfel, conservatorii cancelarului Karl Nehammer se află abia pe locul al treilea în preferinţele electoratului. Cu 26 la sută, Partidul Libertăţii se află pe primul loc, devansându-i pe social-democraţii din SPOe, cotaţi cu 24 la sută, şi pe conservatorii din OeVP, care au 22 la sută, arată news.ro.

NEOS, un partid cu orientare liberală, relativ nou în peisajul politic austriac, şi Verzii, care sunt parteneri minoritari la guvernare, se află pe locul patru, la egalitate, cu 11 procente.

În prezent, partidul extremist MFG, care îi reuneşte pe antivaccinişti şi pe susţinătorii teoriilor conspiraţiei, ar avea o pondere de trei procente şi ar rata astfel intrarea în Consiliul Naţional (camera inferioară a Parlamentului austriac).

Potrivit sondajului, tendinţa de creştere a FPOe continuă, în timp ce SPOe a coborât pe locul doi. Motivul pentru aceasta este, probabil, atitudinea şovăielnică în ceea ce priveşte problemele legate de azil şi Schengen. Ultima dată când SPOe s-a clasat sub 25 la sută a fost în vara anului 2021, precizează instituţia de sondare a opiniei publice.

Sondajul de tip „Austria Trends” (tendinţe – n.r.) a fost efectuat de institutul „Peter Hajek” la comanda agenţiei de presă APA şi a postului de televiziune ATV.  Au fost intervievate online şi telefonic 800 de persoane cu vârsta de peste 16 ani, între 12 şi 15 decembrie, iar marja de eroare este de plus/minus 3,5 procente.

                                                                                                            Adina Silav