11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 4:35
No menu items!

Majorarea la 85% a indemnizației pentru mame, adoptată la Cameră

spot_img

Camera Deputaţilor a votat în plen Legea de aprobare a OUG care prevede majorarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului la 85% din media veniturilor nete. Noua lege a primit 219 voturi ,,pentru”, un vot ,,împotrivă” şi trei ,,abţineri” și se aplică începând cu 1 octombrie 2012. Camera Deputaţilor este for decizional în această materie.

În 2010, indemnizaţia de creștere a copilului a fost redusă cu 15%, diminuarea fiind aplicată la suma rezultată din calculul a 85% din media salariilor pe ultimele 12 luni, în ciuda celor care au criticat guvernul că, în felul acesta, mamele care sunt angajate și contribuie mai mult la sistemul de sănătate ar fi discriminate. Oricum, s-a mai decis atunci ca indemnizația să nu depăşească valoarea de 3 400 de lei, limita inferioară fiind coborâtă la 600 de lei.

Guvernul Boc lua această decizie ca urmare a semnării scrisorii de intenție cu Fondul Monetar Internațional prin care se adoptau măsuri suplimentare de austeritate pentru reducerea deficitului bugetar. Președintele Traian Băsescu susținea în acele zile, într-o intervenție televizată, că reducerea indemnizațiilor este o decizie bună, întrucât exista tendința de a profita de generozitatea sistemului. Președintele României spunea că „România nu mai are femei, are mămici, nu mai are copii, ci bebeluși”.  Și ministrul Muncii din acea perioadă, Ioan Nelu Botiș, a fost susținătorul acestor reduceri spunând că varianta adoptată era cea mai bună pentru piața muncii din România

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, prezentă la votul de marți din Camera Deputaţilor, a subliniat că indemnizația pentru creșterea copilului va crește la 85% din media veniturilor nete ale persoanei, menținându-se limitele minime şi maxime de 1 200 şi 3 400 de lei. Nu se va renunța la stimulentul de inserţie şi pentru persoanele care au optat pentru concedii până la împlinirea copilului  a vârstei de doi ani. ”Considerăm că este absolut normal ca o mamă, în funcţie de posibilităţile pe care le are la un moment dat, să hotărască dacă mai rămâne în concediu sau se întoarce la profesia pe care o are”, a spus.

Legea mai prevede și eliminarea limitării la trei nașteri a situaţiilor pentru care se acordă concediu şi indemnizaţia pentru creşterea copiilor şi acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copiilor pentru toate situaţiile care conduc la acordarea acestui drept. Se prevede, de asemenea,  acordarea unei sume suplimentare de 600 de lei în cazul în care mama, aflată în concediu, are un alt copil în perioada de indemnizaţie. Tot atâția bani va primi și mama care adoptă, ia în plasament sau în tutelă un alt copil.