Maimuța Charlotte provoacă conflicte în Japonia

O grădină zoologică a primit zeci de plângeri după ce un pui de macac a fost botezat la fel ca micuța prințesă a Marii Britanii

charlotte_maimutaReprezentanții unei grădini zoologice din Japonia au fost obligați să revină asupra numelui dat unui pui de maimuță, nume care coincide cu acela al prințesei nou-născute a Marii Britanii – “Charlotte”, transmite japantimes.co.jp.

Oficialii Grădinii Zoologice Takasakiyama – populară pentru condițiile oferite macacilor – a anunțat că așteaptă și opinia Ambasadei Marii Britanii pentru a lua o decizie în legătură cu numele puiului de maimuță.

Potrivit acestora, numele maimuței a fost ales în urma unui vot public, tradiție păstrată în fiecare an pentru prima maimuță nou-născută. Numele “Charlotte” a primit cele mai multe voturi. Între alte nume propuse de public s-au numărat “Kei”, după jucătorul japonez de tenis Kei Nishikori și “Elsa”, unul dintre personajele principale ale filmului de animație “Frozen”.

Imediat ce au anunțat însă numele maimuței, reprezentanții grădinii zoologice au primit sute de apeluri telefonice și e-mail-uri, prin care li se cerea să schimbe numele maimuței ori să-și imagineze ce ar crede poporul japonez dacă o maimuță britanică ar primi numele unui membru al familiei regale japoneze.

R.D.

NICIUN COMENTARIU