7.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 10:31
No menu items!

Maica Siluana Vlad, stareța mănăstirii „Sfântul Siluan Athonitul” din Iași, a trecut în neființă, la vârsta de 77 de ani

spot_img

Stareța mănăstirii „Sf. Siluan Athonitul” din Iași, Schimonahia Siluana Vlad, a trecut în neființă, în seara zilei de marți, 8 iunie 2021, la mai puțin de două săptămâni de la împlinirea vârstei de 77 de ani. 

Anunțul a fost făcut de Pr. Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, pe pagina sa de Facebook.

„Dumnezeu să o așeze întru binemeritată odihnă în locașurile drepților!”, a scris părintele.

„Să ne revedem în Rai, Maica mea dragă!”, și-a încheiat scurtul mesaj purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașilor.

Maica Siluana Vlad s-a născut în anul 1944. A studiat filosofia la Universitatea din București. După absolvirea facultății, a predat filosofia ca preparator timp de un an, la Universitatea din Galați. A început să se implice alături de tineri în acţiuni sociale, iar după 1990 s-a implicat în fondarea Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Romani (ASCOR) din Galaţi.

S-a călugărit la vârsta de 49 de ani, în anul 1993, la Mănăstirea Christiana din Bucureşti, la îndrumarea duhovnicului său. La mănăstire şi-a continuat activitatea caritabilă şi socială, desfăşurând activităţi de binefacere în rândul copiilor străzii şi oferind îndrumare tinerilor.

În 2001 s-a mutat la Mănăstirea Jitianu, lângă Craiova, iar cu binecuvântarea IPS Părinte Teofan, pe atunci Mitropolit al Olteniei, a fost înfiinţat Centrul de formare şi consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”,  care funcţionează până astăzi la Iaşi.

În conferințele susținute, Maica Siluana a abordat teme precum: relațiile tinereții, treptele iubirii, familia în societatea de azi, sursa depresiei omului modern, cunoașterea de sine, viața duhovnicească și multe altele.