vineri, 23 octombrie 2020 - 14:35

Mai tare decât Guvernul. Sorin Oprescu a încurajat abandonul câinilor, trecând peste o OUG

Primarul în exercițiu al Brașovului, sub control judiciar pentru șantaj. Victimă indirectă, contracandidatul USR care a câștigat alegerile

Procurorii anticorupție de la Serviciul teritorial Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune pe o...

Timișoara: Validarea ca primar a germanului Dominic Fritz, blocată de contestații în instanță

Validarea primarului ales al Timişoarei, Dominic Fritz, susţinut de Alianţa USR PLUS, a fost atacată la Tribunalul Timiş de către trei persoane, astfel că...

Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului legea privind alegerile. Ce excepții invocă pentru prelungirea mandatelor aleșilor

Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis, vineri, Parlamentului Legea privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului...

Părinții primesc zile libere plătite chiar și când școlile se închid pentru alegeri

Guvernul a aprobat, joi, proiectul de OUG care prevede acordarea zilelor libere plătite și pentru alte situații care impun suspendarea temporară a cursurilor, cum...

Persoanele fizice sau ONG-urile care abandonează câinii, nu mai au dreptul să adopte alţi câini timp de un an de la data constatării ultimului abandon

(Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii CGMB nr 243/2009 privind controlul reproducţiei câinilor în municipiul Bucureşti – 31.05.2013).

Aşa suna alineatul 4 al articolului III dintr-o hotărâre prin care Consiliul General al Municipiului Bucureşti a modificat pe 31 mai 2013 o mai veche hotărâre, făcând din Bucureşti singurul oraş din România în care abandonul câinilor adoptaţi este permis. În realitate este vorba despre o sancţiune foarte blândă pentru cei care lasă pe drumuri animalele adoptate, interzicându-le să mai ceară adoptarea unui câine timp de un an “de la constatarea ultimului abandon”, pe când Ordonanţa de Guvern interzice cu desăvârşire abandonul.
Cele două hotărâri ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti modifică ilegal şi neconstituţional Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 155 din 2006 care interzice abandonul animalelor adoptate. Nici aceasta din urmă nu prevede infracţiuni, ci doar sancţiuni contravenţionale.
În preambulul hotărârii sunt invocate „Expunerea de motive a Primarului General şi raportul comun de specialitate al Direcţiei Generale Dezvoltare Urbană – Direcţia de Mediu şi al Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor”. Cu alte cuvinte, iniţiativa acestei modificări ilegale a unui act normativ mai puternic (respectiv Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului) îi aparţine primarului Municipiului Bucureşti, Sorin Oprescu. Prima modificare introduce o excepţie, interzicând capturarea şi transportarea puilor cu vârsta de până la 6 luni şi a femelelor aflate în perioada de alăptare. După ce instituie taxă de adopţie de 150 de lei pentru fiecare câine, Consiliul General al Municipiului Bucureşti adaugă la articolul III două alineate, care contrazic până şi formularul pe care persoanele fizice sau ONG-urile sunt obligate să-l completeze – „Abandonul câinilor se constată de către ASPA prin consultarea bazei unice de date” și „Persoanele fizice sau ONG-urile care abandonează câinii nu mai au dreptul să adopte alți câini timp de un an de la data ultimului abandon” (alineatele 4 și 5).

Mihaela Chiper

Guvernul alocă 65 de milioane de lei din Fodul de rezervă pentru achiziția de Remdesivir

Guvernul a alocat 65 de milioane de lei pentru achiziția de Remdesivir, medicamentul folosit în tratamentul pacienților cu Covid, prin contractul încheiat la nivelul...

39 de mesaje Ro-Alert, în nouă orașe

În judeţele Alba, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Constanţa, Harghita, Olt, Sibiu şi Sălaj Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis nu mai puțin de...

OUG pentru asimptomatici și bolnavii cu forme ușoare: Medicii de familie primesc 105 lei pentru fiecare pacient COVID-19

Guvernul a adoptat ordonanța de urgență prin care persoanele cu COVID-19 asimptomatice sau cu forme ușoare vor putea fi tratate la domiciliu, iar medicii...

Diaspora, neinteresată de votul pentru parlamentare. Doar 40.000 de români s-au înscris pentru votul prin corespondență

Mai puțin de 40.000 de români din străinătate s-au înscris pentru votul prin corespondenţă la alegerile parlamentare din luna decembrie, deși statele cu cele...

Traian Berbeceanu, noul prefect de București. Predecesorul, inspector la Guvern

Traian Berbeceanu a fost numit în funcţia de prefect al municipiului Bucureşti printr-o hotărâre de guvern publicată joi seară în Monitorul Oficial, transmite Agerpres. Berbeceanu...