-3.2 C
București
miercuri, 26 ianuarie 2022 - 10:02
No menu items!

Mai puține acte pentru cetățenii străini care vin în România, de la 1 ianuarie 2022

spot_img

Eliberarea documentelor pentru cetățenii străini și europeni se modifică de la 1 ianuarie 2022. Pentru acordarea sau prelungirea dreptului de şedere sau de rezidenţă, sau emiterea avizului de angajare, solicitanții vor prezenta mai puține documente.

Inspectoratul General pentru Imigrări nu va mai solicita, la depunerea documentelor privind reglementarea dreptului de ședere sau de rezidență, copii ale următoarelor documente:

  • actul de identitate al cetățeanului român/străin eliberat de autoritățile române,
  • scrisoare de acceptare la studii,
  • actul constitutiv al instituției de formare profesională și actul constitutiv al organizației.

De asemenea, nu vor mai fi necesare copii ale certificatului de înmatriculare al societății comerciale, actelor constitutive ale societății comerciale, hotărârii judecătorești de înființare, certificatului cu înscrierile de mențiuni efectuate la O.N.R.C (dacă este cazul), autorizației de funcționare și avizului tehnic de specialitate.

Totodată, “atât cetățenii UE/SEE/Confederaţiei Elveţiene cât și cetățenii terți, nu mai sunt obligați să depună copie a certificatului de căsătorie și a certificatului de naștere al copilului, cetățean român/străin, eliberate de autoritățile române.”, a transmis Inspectoratul General pentru Imigrări.