11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 9:08
No menu items!

Mai multe fete au fost plimbate complet dezbrăcate pe stradă, într-un ritual de invocare a ploii, în India

spot_img

Șase fete minore din India centrală, au fost dezbrăcate complet și plimbate pe străzi, în cadrul unui ritul bizar de invocare a ploii. Incidentul revoltător a avut loc într-un sat lovit de secetă, din regiunea Bundelkhand, statul Madhya Pradesh.

Clipurile care au devenit virale pe rețelele sociale le arată mergând pe tinerele fete complet goale, cu un trunchi de copac pe umeri și cu câte o broască agățată de acesta, potrivit BBC.

Localnicii cred cu tărie că acest ritual îi va aduce liniște zeului ploii și astfel vor ajunge precipitațiile în regiune.

Comisia Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului din India a solicitat un raport de la administrația districtului Damoh, unde se află satul.

Poliția din Madhya Pradesh a declarat că nu a primit nicio plângere cu privire la eveniment, dar spune că a dechis, totuși, o anchetă.

„Se vor lua măsuri dacă vom constata că fetele au fost forțate să meargă dezbrăcate”, a declarat șeful poliției din Damoh pentru agenția Press Trust din India.