25.7 C
București
duminică, 26 mai 2024 - 15:14
No menu items!

Mai marii MAPN-ului se întrec în bâlbe, în scandalul dronei: „Cât și cum am greșit fiecare vom vedea la sfârșitul acestei investigații”

spot_img

Cei mai importanți generali ai Armatei Române au vorbit joi seară, la Antena 3, despre erorilor cu care s-au confruntat în scandalul resturilor de dronă descoperite pe teritoriul României.

Mai marii MAPN-ului au răspuns întrebărilor lui Radu Tudor, întrecându-se în bâlbe. Ei au vorbit despre momentul în care au fost descoperite resturile dronei de la Plauru, dacă dronele ruşilor pot fi detectate de autorităţile noastre, de ce radarele nu au observat drona care a ajuns în România și despre multe altele.

Generalii au mai vorbit și despre filmul găsirii fragmentelor de dronă pe teritoriul României și l-au contrazis pe un primar care susţinea că el a găsit drona.

Generalul Daniel Petrescu, şeful Statului Major al Apărării, spune că nu a fost o explozie pe teritoriul naţional. Potrivit lui, „până în acest moment, şi probabil ancheta va dovedi, nu există urme de explozibil la faţa locului”.

Întrebat de ce au ars copaci în zona respectivă, generalul a explicat: „Este posibil, în cădere, combustibiliul care se găsea în aceste elemente de drone să fi produs un incendiu. Nu ştim, încă investigăm”.

Şeful Statului Major al Apărării spune că drona ar fi putut cădea în noaptea de duminică spre luni.

Întrebat când au fost descoperite resturile dronei, generalul Daniel Petrescu a declarat la Antena 3 CNN că a primit informaţia la câteva minute după ce s-a terminat conferinţa preşedintelui Iohannis în care acesta nega ipoteza.

Generalul Viorel Pană, şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, a vorbit la Antena 3 CNN despre detectarea obiectelor zburătoare în spaţiul aerian.

Dronele ruşilor pot fi detectate de autorităţile noastre?

„Fizica şi limita acestor sisteme evident că nu pot garanta o detecţie 100%, după cum legea şi posibilităţile tehnice nu pot garanta combatarea cu probabilitate de 100%”, a spus Viorel Pană la Antena 3 CNN.

Generalul Viorel Pană, şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, spune că există sisteme de radiolocație care pot detecta dronele, dar în acest caz a fost vorba despre o zonă foarte accidentată şi plină de vegetație.

„S-a produs și o reorganizare și o suplimentare a acestor mijloace de detecție, dar vorbim despre o zonă foarte accidentată, plină de vegetație relativ înaltă, vorbim despre un relief care permite cu greu detecția unor obiecte care evoluează la înălțimi foarte mici, cu viteze foarte mici.

Mai mult decât atât, multe dintre aceste obiecte, pentru că discuția noastră se învârte în jurul dronelor, vorbim de niște obiecte cu suprafețe mici de reflexie”.

Astfel de drone sunt detectate de radar, „numai că probabilitatea de detectare a unui obiect zburător este evident direct proporțională cu suprafața de reflexie”.

„Aceste drone sunt preponderent construite din elemente non metalice și atunci suprafața lor de reflexie este mică. Asta înseamnă că le vedem, foarte probabil le vedem, numai că există o probabilitate rezonabilă să nu le putem urmări permanent”, a explicat generalul Viorel Pană, şeful Statului Major al Forţelor Aeriene.

De ce radarele nu au observat drona ce a ajuns în România

„Să nu ne imaginăm niciun moment că apărarea aeriană a oricărei țări funcționează astfel încât la graniță este un zid de nepătruns”, a mai declarat şeful Statului Major al Forţelor Aeriene.

Potrivit lui, „procesul ar trebui să meargă așa: detectez, realizez ce am detectat, iau decizia să dobor acea țintă, să o combat și o combat efectiv”.

„Vreau să spun că problema de aici se complică legat de legislație, pentru că vorbim de o țară aflată la pace. Nu este în război cu nimeni. Dacă o țintă aeriană evoluând la o înălțime foarte mică, în spațiul aerian vecin, va fi identificată ca agresor, chiar la momentul, la verticala graniței naționale, timpul necesar reacției mijloacelor antiaeriene nu va permite niciodată combaterea/doborârea acelei ținte în 30-40 de m cât este în cazul de față distanța”, a adăugat generalul Viorel Pană.

Şefii Armatei Române spun că cel mai probabil drona nu a explodat pe teritoriul României, ci a căzut arzând acolo. O anchetă va arata curând concluziile în acest caz.

Un primar susţine că el a găsit drona. Şefii armatei îl contrazic

Amiralul Mihai Panait, şeful Statului Major al Forţelor Navale, a declarat la Antena 3 CNN că resturile dronei au fost descoperite de militarii regimentului de infanterie marină.

„Comandantul regimentului de infanterie marină cu plutonul de cercetare din subordine. Sunt militari profesioniști care știu să interpreteze toate datele și toate informațiile care au fost la momentul respectiv pentru a identifica la locul potrivit rămășițele”, a spus el.

Şeful Statului Major al Apărării spune că au apărut multe elemente care au determinat căutarea la faţa locului, dar asta după ce autorităţile au negat că drona rusească ar fi ajuns în România.

Filmul găsirii fragmentelor de dronă pe teritoriul României

Generalul Daniel Petrescu, şeful Statului Major al Apărării, spune că nu poate dispune în urma fiecărui atac scotociri, dacă nu sunt rapoarte privind incendii, explozii, plângeri de la populaţia locală. „Nu putem să facem o procedură standard după fiecare atac cu drone în teritoriul ucrainean, noi să verificăm o zonă de pe teritoriul României”, a mai spus el la Antena 3 CNN.

Amiralul Mihai Panait, şeful Statului Major al Forţelor Navale, spune că suprafaţa de responsabilitate a forţelor navale române pe mare este de 30.000 de km pătraţi.

„În momentul de faţă avem deja un număr de 80 de mine marine descoperite şi distruse în Marea Ngeară de la începutul războiului (…). Riscurile pot fi reduse, nu pot fi eliminate complet”, a mai spus Mihai Panait.

Şeful Statului Major al Apărării: „Cât și cum am greșit fiecare vom vedea la sfârșitul acestei investigații”

Generalul Daniel Petrescu, şeful Statului Major al Apărării, a vorbit despre modul în care au acţionat autorităţile şi spune că ancheta va arăta cât şi cum s-a greşit în acest caz.

„Sunt responsabil pentru tot ceea ce se întâmplă în armata României, inclusiv comunicarea, inclusiv modul de acțiune, inclusiv modul de a sprijini populația. Prin urmare nu o să mă derobez de această responsabilitate. Sunt responsabil!

Acum se desfășoară o investigație, ne verificăm și procedurile, cât și cum am greșit fiecare vom vedea la sfârșitul acestei investigații.

La fel, ceea ce se referă la elementele de dronă, vom vedea la sfârșitul acestei investigații”, a declarat Petrescu.

De asemenea, şeful Statului Major al Apărării a concluzionat: „Să nu pierdem imaginea generală, să nu pierdem întregul pentru o situaţie care nu a prezentat un pericol foarte mare pentru populaţie”.

Inițial, autorităţile române au negat că ar fi căzut o dronă pe teritoriul românesc, așa cum anunțase Kievul, iar ulterior s-a demonstrat că oficialii ucrainieni au avut dreptate.

Mai multe resturi care ar putea să provină de la o dronă utilizată în războiul din Ucraina au fost găsite pe malul Dunării, în județul Tulcea.

Specialiștii trimiși de MApN în apropierea localității Plauru au ridicat probele care vor fi supuse unor expertize tehnice.

Rusia a efectuat atacuri aeriene cu rază lungă de acțiune asupra unor ținte din Ucraina de când și-a invadat vecinul anul trecut, iar Kievul a raportat de mai multe ori că arme rusești suspecte au survolat sau s-au prăbușit în țările vecin.

D.Constantin