18.9 C
București
miercuri, 9 octombrie 2024 - 22:26
No menu items!

MAI își face spital nou, cu bani din PNRR

spot_img

Noul spital al MAI va fi situat între Otopeni și Băneasa și va costa 2 miliarde de lei, un miliard din PNRR și alt miliard din banii de la buget. Spitalul va fi dotat la cele mai înalte standarde.

Proiectul denumit Sediu nou pentru Spitalul de Urgenţă al MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” a obţinut asistenţă financiară nerambursabilă prin intermediul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, astfel că la data de 11.01.2023 a fost selecţionat şi aprobat pentru finanţare prin PNRR în cadrul apelului MS-0212, Pilonul V: Sănătate şi rezilienţă instituţională, Componenta 12: Sănătate, Investiţia: 12. Dezvoltarea infrastructurii spitaliceşti publice.

La data de 18 ianuarie 2024 a fost semnat contractul de finanţare pentru proiect, valoarea acestuia fiind de 2.040.142.140 lei, din care valoarea eligibilă din PNRR este de 1.028.643.096, valoarea TVA eligibilă aferentă PNRR 195.442.188 lei şi valoarea contribuţiei proprii inclusiv TVA – 816.056.856 lei, a comunicat MAI.

Ministrul Cătălin Predoiu a declarat că proiectul este esenţial atât pentru Ministerul Afacerilor Interne, cât şi pentru comunitatea din Ilfov şi întreaga medicină românească.

„Noua unitate va avea 490 de paturi şi va introduce un sistem modern de organizare. Mulţumesc tuturor celor implicaţi pentru efortul depus până acum. Împreună, ne vom asigura că acest spital va funcţiona la standarde înalte şi va aduce un plus de asistenţă medicală”.

Potrivit comunicatului MAI, noua infrastructură medicală va fi dotată cu 490 de paturi, dintre care 400 în secţiile medicale pentru spitalizare continuă, 40 de paturi pentru spitalizare de zi şi 50 de paturi pentru anestezie şi terapie intensivă, la care se adaugă un corp de clădire independent, ce va deservi spaţiile tehnice.

Termenul de finalizare a noului Spital de Urgenţă al MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” este 30 iunie 2026.

M. Nedelcu