7.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 9:50
No menu items!

MAI a simplificat modelul declarației pe propria răspundere. Ce date vor fi completate acum

spot_img

MAI a comunicat, joi, că a modificat modelul declarației pe propria răspundere, pe care persoanele care ies din casă trebuie să o aibă asupra lor pe tot intervalul zilei. Documentul poate fi redactat/completat de pe PC/laptop în câmpurile predefinite, în formatul PDF, necesitând ulterior tipărirea și semnătura olografă a titularului. 

• Declarație pe proprie răspundere 
• Adeverință angajator

De asemenea, documentul poate fi tipărit și completat olograf („de mână”) în câmpurile predefinite, necesitând totodată semnătura olografă a titularului. Declarația pe proprie răspundere poate fi redactată integral olograf, cu preluarea tuturor elementelor din modelul declarației pe proprie răspundere pus la dispoziție. 

MAI mai precizează că orice alte inițiative de a dezvolta platforme electronice folosite pentru completarea declarațiilor pe proprie răspundere/adeverințe de angajator NU beneficiază de acordul autorităților guvernamentale și nu se realizează în colaborare cu acestea. 

Declarațiile pe propria răspundere vor putea fi prezentate și de pe telefon, ca poză, autorităților. Pe documentul astfel prezentat trebuie să existe însă semnătura olografă a titularului (declarația pe proprie răspundere) sau autentificarea angajatorului (adeverința angajator). Declarația sau adeverința vor fi prezentate împreună cu actul de identitate.