14.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 17:34
No menu items!

Magistrații Curții de Apel au trimis dosarul „10 august” Tribunalului București, pentru că nu ar avea competență

spot_img

Curtea de Apel Bucureşti a decis, luni, chiar în ziua de 10 august, la doi ani de la evenimentele din Piața Victoriei, că nu are competenţa materială să judece cererea DIICOT de redeschidere a anchetei împotriva foştilor şefi ai Jandarmeriei în dosarul ”10 august”, procesul fiind mutat la Tribunalul Bucureşti.

Instanţa a admis în acest sens o cerere făcută de foştii şefi ai Jandarmeriei implicaţi în acest caz, care au solicitat la procesul să fie mutat la Tribunalul Bucureşti.

Dosarul a fost clasat parțial pe 15 iulie, procurorii stabilind că nu a fost tentativă de lovitură de stat, iar foștii șefi ai Jandameriei au fost scoși de sub urmărire penală. Decizia de clasare a atras proteste din partea societății civile, astfel că după câteva zile, procurorul şef al DIICOT, Giorgiana Hosu, a infirmat parţial soluţia de clasare a dosarului „10 august” şi a dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul foştilor şefi din Jandarmerie.

Soluţia de redeschidere a anchetei trebuie aprobată de un judecător, după care dosarul va fi preluat de Parchetul Militar. Curtea de Apel a preferat, în locul unei decizii, să trimită dosarul Tribunalului București.