24.5 C
București
marți, 7 mai 2024 - 18:07
No menu items!

Macron, către SUA și Norvegia: Vă mulțumim pentru energie și gaze, dar nu putem să plătim de 4 ori mai mult

spot_img

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că națiunile europene ar trebui să se alăture economiilor asiatice pentru a cere ca SUA și Norvegia să dea dovadă de mai multă prietenie prin vânzarea de gaze la prețuri mai mici.

Adresându-se în cadrul unei conferințe a antreprenorilor la Paris, Macron a declarat că țările care sancționează Rusia sunt unite ca „luptători pentru libertate”, dar divizate ca producători sau consumatori de combustibil fosil.

„Într-un spirit de mare prietenie, le vom transmite aliaților noștri americani și norvegieni: „Sunteți extraordinari, ne furnizați energie și gaze, dar un lucru care nu poate continua prea mult timp este ca noi să plătim de 4 ori mai mult decât prețul la care vindeți industriei voastre„”, a spus Macron. ” Asta nu este tocmai ceea ce înseamnă prietenie”, informează globaltimes.cn.

Franța intenționează să ridice această problemă în special în cadrul G7, a spus el.