12.6 C
București
miercuri, 21 aprilie 2021 - 11:03

Măreaţa Olga Tudorache

Măreaţa Olga Tudorache

Actriţă română celebră în lumea teatrului şi a filmului românesc şi profesor universitar, Olga Tudorache este absolventă a Institutului de Teatru şi a activat neîntrerupt pe scenele teatrului bucureştean, radiofonic şi în film.

În septembrie 1951, a fost angajată a Teatrului Tineretului din București, unde și-a desfășurat activitatea timp de cincisprezece ani, până la fuziunea cu Teatrul Nottara, iar la noul teatru, Teatrul Mic, a activat până în anul 1978.

Începând cu anul 1976, a fost conferenţiar universitar la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale, la catedra de actorie, iar doi ani mai târziu a primit funcția de bază în Bucureşti. Din anul 1990, a devenit profesor universitar şi a avut șase promoții de actori, până la pensionarea survenită şapte ani mai târziu, retragerea efectivă din învățământ făcând-o în anul 2000.

În film, a deţinut roluri de plan secund, dar a dovedit un talent imens şi inconfundabil cu interpretările sale deosebite, obţinând numeroase premii şi distincţii. De curând, a primit Decoraţia Regală „Nihil Sine Deo” de la chiar Majestatea Sa Regele.

Aceasta decoraţie se acordă personalităţilor marcante din domeniul social, ştiinţific, educaţional, cultural, spiritual, economic, politic şi militar, „care au ajuns la un respectabil număr de ani în profesie si au realizat performanţă de înalt nivel, cu iniţiativă ieşită din comun, au dat dovadă de generozitate şi spirit de răspundere şi au folosit puterea exemplului personal pentru a îmbogăţi prezentul românesc”.

Decoraţia regală „Nihil Sine Deo” se poate acorda unui număr de maximum două sute de personalităţi în viaţă, cetăţeni români şi străini.

Roxana Mera