10.5 C
București
marți, 19 octombrie 2021 - 7:45

Măcrişul valoros

spot_img

Măcrişul valoros

Originar din Europa de Est, măcrişul a fost cunoscut în flora spontană din timpuri străvechi, iar din Evul Mediu a început să fie şi cultivat. În Franţa era cunoscut ca plantă medicinală, tratând scorbutul, anghina, rănile ulceroase şi intoxicaţiile alimentare.

Măcrişul este deosebit de valoros pentru calităţile sale culinare şi medicinale – frunzele conţin fier, caroten, vitaminele B1, B2, C, K şi PP, săruri minerale (magneziu, fier, fosfor, sulf şi siliciu), proteine, zaharuri, tanini şi foarte mult acid oxalic. În rădăcini se găsesc substanţe fenolice.

Frunzele tinere de măcriş au gust acru, plăcut, fiind puternic vitaminizate, iar rădăcina cu gust dulce-acrişor se foloseşte în cure de detoxifiere şi în tratarea afecţiunilor hepatice. Măcrişul se prepară ca spanacul sau ştevia, se poate consuma crud, în salate, sau fiert, în supe şi borşuri.

Fiertura din frunze de măcriş foloseşte în tratamentul unor boli de piele, tumori maligne sau benigne. Datorită vitaminei C conţinute, măcrişul era folosit de francezi în tratarea scorbutului, boală care se manifesta prin slăbirea forţei musculare, anemie, sângerarea gingiilor, căderea dinţilor, apariţia unor răni deschise.

Măcrişul se mai foloseşte pentru tratarea următoarele afecţiuni: abces, acnee, furuncul, artrite tuberculoase cronice cu umflarea ţesuturilor, afecţiuni ale nervilor periferici, diaree, gastrită, hepatită, imunitate scăzută, intoxicaţii, paralizie, pareze, pecingine, ulcer şi afrodiziac.

 

Roxana Mera