4.8 C
București
marți, 19 martie 2024 - 5:29
No menu items!

Luna Plină în Scorpion, eclipsa de Lună și balamucul general

spot_img
  • Dezideriu

Probabil că nu trebuie să mai adaug eu cuvinte care să descrie stările și intensitățile pe care le trăiți în perioada asta, așa că nu o să fac vreo introducere epică, o să mă rezum la un sfat prietenesc care valorează cât o viață de om: respirați!

Luna Plină în Scorpion coincide și cu o eclipsă de Lună care, din păcate, a fost vizibilă doar din estul Statelor Unite și din America de Sud. Altfel, efectele se resimt și la noi, pentru că astrologia nu e doar pentru Statele Unite sau America de Sud, la fel cum astrologia nu este despre ”o zodie mai afectată” decât alta. Diferența apare la filtrul propriu și personal, că suntem ființe umane cu voință, liber-arbitru, drept de vot și egouri cât Marele Zid Chinezesc, astfel încât ”pe mine nu mă afectează, nu?!”

Stările emoționale intense pe care le parcurgeți în această perioadă se încadrează mai degrabă la această eclipsă, în timp ce haosul din jurul vostru are mai mare legătură cu Mercur retrograd, perioadă pe care o trăim din plin. Ca să nu mai menționez că nicio o altă planetă nu este retrogradă acum, deci chiar nu mai aveți pe cine să dați vina. Mercur, în cazul ăsta, acționează standard, clasic și regulamentar. Uitați chestii, scapă diverse chestii, nu vă sincronizați mișcările, cuvintele, gândurile, stările, reacțiile, oamenii mai întârzie, totul se mișcă în reluare sau în fast forward, sunteți în contratimp și alte asemenea drame personale. DAR, cum am subliniat de fiecare dată, Mercur retrograd este și foarte sănătos și bun pentru că vă duce în zonele în care aveți nevoie să vă concentrați mai bine, să acordați mai multă atenție, să fiți ceva mai lucizi. Ați fi șocați să aflați cât la sută din tot ce faceți voi zilnic este, de fapt, un proces mecanic, la care nici măcar nu vă mai concentrați. Nu deveniți leguminoase!

Mai departe, Luna Plină în Scorpion are rolul să scoată la suprafață tot ce nu mai e ok în viețile voastre, oameni, situații, stări, gânduri, foarte multe treburi care au mai mare legătură cu cât de toxici și nocivi sunteți voi cu voi decât cu alimentația sănătoasă și ”dușmanii” din jurul vostru. Nu este despre ceilalți, de obicei este despre voi. Doar despre voi. Pentru că voi vă dați măsura filtrelor pe care le folosiți în viețile voastre și voi alimentați modele și obiceiuri care vă fac rău. Nu sunt blesteme, nu sunt farmece, vrăji și alte scene din filme pe care le digerați în timp ce trece viața pe lângă voi. Respirați, că vă iese anxietatea prin filtrul ăla care plânge pe Instagram!

Și ca să nu ziceți că am venit aici doar să fac deranj și să vă stric ziua, vă recomand să beți apă, să dormiți cât aveți nevoie, să nu leneviți. Perioada este foarte bună pentru a pregăti vara asta absolut superbă și, mai apoi, o iarnă probabil destul de grea. Dar despre ea vom mai vorbi spre iarnă, că acum e cald afară și ați plecat toți pe la ștrase sau mai știu eu pe unde…

#pwp #dezideriu