18.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 16:15
No menu items!

Luna Plină în Gemeni și rezoluțiile de anul nou

spot_img
  • Dezideriu

Și am ajuns și în luna decembrie, luna cadourilor, luna magică în care iar ne prefacem că e totul frumos și suntem mai buni, pentru că nu știm ce să facem cu viețile noastre și e mai bine dacă mimăm că măcar o dată pe an să facem și noi un bine generic așa, să ne oprim puțin, să respirăm aerul de iertare și de iarnă și de apă rece și alte elemente spirituale.

Altfel, astrologic, acum stăm în energia de Lună Plină, o Lună Plină în Gemeni, care este foarte, foarte apropiată de planeta vedetă în perioada asta, Marte. Zicem vedetă, pentru că Marte este retrogradă acum și toată lumea are senzația că e tot Mercur. Ei bine, nu, nu sunt eu de vină, e Marte. ”Dar, oh, tu, mare cititor în stele, cafea și cristale, ce înseamnă asta?” ați putea întreba, total justificat, pentru că, nu-i așa, nu știm să respirăm sau să bem apă, dar sigur știm noi ce să facem cu energiile de la planete.

Tradițional, fiecare Lună Plină este un element care vine cu un surplus de energie, dar nu este un adevăr valabil pentru fiecare om în parte, că altfel am alerga toți pe câmpii lună de lună. Și sigur nu se întâmplă asta, nu? Surplusul de energie poate fi responsabil pentru un somn mai mic în cantitate, dar poate mai bun în calitate. Sau nu. Din nou, nu vorbim despre adevăruri generale. Dar legenda spune că e mai multă energie la dispoziție. Și, pentru că această Lună Plină are loc în constelația Gemenilor, s-ar putea ca mintea voastră să fie cu un pas înaintea voastră și să nu vă dați seama. Sau poate nu reușiți să sincronizați toate degetele cu toate mințile și trimiteți mesaje aiurea la foști și foste și apoi dați vina tot pe mine, că e Mercur aiurea sau ceva…

Altfel, în ecuație intră și planeta Marte, despre care am vorbit deja, care poate veni cu o claritate ceva mai bună pentru voi în perioada asta. Claritatea ca să vă dați seama ce ați făcut, ce faceți și ce vreți să faceți cu viețile voastre în continuare. Un soi de eficientizare, cum iubesc corporatiștii să audă în ședințele alea care nu se mai termină niciodată. Poate aveți ceva de schimbat în viețile voastre și acum puteți să și puneți degetul pe elementele respective. Poate vreți să adăugați ceva sănătos în viețile voastre și nu mă refer la quinoa și ylang-ylang. Sau poate nu vreți nimic de aici și sunteți voi foarte rebeli în viețile voastre originale și excentrice în care luptați pentru statut, bani și glorie.

Marte, fiind retrogradă, ne-a mai dat puțină acalmie, fie că am vrut, fie că nu, motoarele nu sunt la capacitate maximă și, la fel ca mema aia care circula acum peste tot, toată lumea are de gând să rezolve în 2023 orice problemă de azi. Foarte bine, faceți liste cu dorințe și scopuri și obiective pentru 2023, e păcat să nu vă raportați la ceva fundamental pentru existența voastră. Indiferent de criticile și cârcotelile altora. Important e să faceți ceva, nu doar să gândiți că faceți ceva.

Și dacă Marte v-a leșinat puțin în perioada asta, Luna asta Plină, în ecuație cu Marte, poate să vă aducă scânteia de care aveți nevoie pentru a trece la lucru. Dacă nu, măcar încercați să nu (vă) mințiți cu diverse. Succes!