12.6 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 7:03
No menu items!

Lumea intră într-o fază periculoasă: Arsenalul nuclear global a crescut. Rusia şi Statele Unite deţin 90% din totalul armelor nucleare

spot_img

Institutul Internaţional de Studii pentru Pace de la Stockholm (SIPRI), un important grup de reflecţie pe tema conflictelor, avertizează, în cel mai recent raport, că lumea intră într-o fază periculoasă. Numărul de arme nucleare operaţionale a crescut în 2022, deoarece ţările au pus în aplicare planuri de modernizare şi extindere a forţelor pe termen lung.

Numărul estimat de focoase nucleare aflate în stocurile militare pentru o potenţială utilizare a crescut cu 86 de unităţi, ajungând la 9.576, continuând o tendinţă observată în ultimii ani.

„Ne îndreptăm spre una dintre cele mai periculoase perioade din istoria omenirii”, avertizează Dan Smith, directorul SIPRI. „Este imperativ ca guvernele lumii să găsească modalităţi de cooperare pentru a calma tensiunile geopolitice, pentru a încetini cursa înarmărilor şi pentru a face faţă consecinţelor tot mai grave ale degradării mediului şi creşterii foametei în lume”, subliniază directorul SIPRI, scrie news.ro.

Rusia şi Statele Unite deţin împreună aproape 90% din totalul armelor nucleare, dar grupul de reflecţie precizează că dimensiunile arsenalelor lor respective par să fi rămas relativ stabile în 2022. 

Într-un raport separat publicat luni, Campania Internaţională pentru Renunţarea la Arme Nucleare (ICAN), cu sediul la Geneva, a declarat că cele nouă ţări nucleare din lume au cheltuit împreună 82,9 miliarde de dolari pentru modernizarea şi extinderea arsenalelor lor anul trecut. Potrivit raportului ICAN, Statele Unite au cheltuit 43,7 miliarde de dolari, mai mult decât toate celelalte state cu arme nucleare la un loc.

China şi Rusia au fost pe locul al doilea şi al treilea în topul celor mai mari cheltuieli pentru arme nucleare, cu 11,7 miliarde de dolari şi, respectiv, 9,6 miliarde de dolari.

Cele nouă state dotate cu arme nucleare sunt, potrivit SIPRI, Statele Unite, Rusia, Regatul Unit, Franţa, China, India, Pakistan, Republica Populară Democrată Coreeană (Coreea de Nord) şi Israel.

Potrivit raportului SIPRI, din inventarul global total de 12. 512 focoase nucleare, în ianuarie 2023, 9.576 se aflau în stocuri militare pentru utilizare potenţială – cu 86 mai multe decât în ianuarie 2022. Dintre acestea, se estimează că 3.844 de focoase erau desfăşurate pe rachete şi avioane, iar 2.000 – aproape toate aparţinând Rusiei sau SUA – erau menţinute în stare de alertă operaţională ridicată, ceea ce înseamnă că erau montate pe rachete sau ţinute în baze aeriene care găzduiau bombardiere nucleare.

În plus faţă de armele nucleare utilizabile, Rusia şi SUA deţin fiecare peste 1 000 de focoase nucleare retrase anterior din serviciul militar, pe care le dezmembrează treptat.

Estimarea SIPRI privind dimensiunea arsenalului nuclear al Chinei a crescut de la 350 de focoase în ianuarie 2022 la 410 în ianuarie 2023, şi se aşteaptă ca acesta să continue să crească. În funcţie de modul în care decide să îşi structureze forţele, China ar putea avea cel puţin la fel de multe rachete balistice intercontinentale (ICBM) ca SUA sau Rusia până la sfârşitul deceniului.

„China a început o expansiune semnificativă a arsenalului său nuclear”, spune Hans M. Kristensen, analist la SIPRI. „Este din ce în ce mai greu de pus în concordanţă această tendinţă cu obiectivul declarat al Chinei de a avea doar forţele nucleare minim necesare pentru a-şi menţine securitatea naţională”, punctează specialistul.

                                                                                                              Adina Silav