13.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 23:24
No menu items!

Ludovic Orban după coaliție: „NU am ajuns la un consens. Aș prefera să nu vă spun de ce”

spot_img

Ludovic Orban  a declarat, după ședința de luni a coaliției, că există o ruptură în ceea ce privește Legea Romexpo, pe care președintele Iohannis a retrimis-o în Parlament în urma solicitării USR-PLUS.

”E o lege adoptată de Parlament, retrimisă de președinte cu niște observații, nu am ajuns la o poziție comună în coaliție. Aș prefera să nu vă spun de ce. Când vom ajunge la un acord, vă vom spune”, a declarat Ludovic Orban.

Pe 31 martie, preşedintele Klaus Iohannis a retrimis spre reexaminare Parlamentului actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din România 335/2007, care prevede transmiterea cu titlu gratuit în proprietatea Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a terenurilor proprietate privată a statului aflate, până la data intrării în vigoare a legii, în folosinţa gratuită a CCIR şi care nu sunt revendicate.

Prin acest act normativ adoptat de Parlament o suprafaţă de teren de 46 hectare de la Romexpo trece din proprietatea statului în cea a Camerei de Comerţ şi Industrie a României pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar.