5 C
București
marți, 3 decembrie 2024 - 13:52
No menu items!

Ludovic Orban despre demisia lui Cîțu și viitorul partidului: PNL s-a transformat în „UM PNL”

spot_img

Fostul președinte al PNL Ludovic Orban, liderul unui partid nou, Forța Dreptei, pe care l-a ales după ce a pierdut alegerile în fața lui Florin Cîțu, a declarat, despre demisia acestuia, că problema PNL nu este Florin Cîţu, ci faptul că partidul s-a transformat în „UM PNL” şi a devenit „o unealtă a lui Iohannis”, pe care şeful statului o foloseşte „în interes personal”.

Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, pentru Agerpres, că „PNL nu mai are nicio legătură cu liberalismul. S-a transformat în UM PNL – unitatea militară PNL, cu Armata şi cu Miliţia în frunte, pe post de preşedinte şi de secretar general” (n.r. – aluzie la Nicolae Ciucă și Lucian Bode).

„O altă mare problemă este că e în alianţă cu PSD şi că nu are capacitatea de a reprezenta clasa mijlocie şi alegătorii liberali care au acordat încrederea. În fine, ultima problemă este o problemă de gravă lipsă de caracter. PNL, la vârf astăzi, a adunat toate gunoaiele, oameni lipsiţi de caracter, trădători, (…) oameni care nu au decât interese personale şi afaceri cu statul şi nu au nicio legătură cu cetăţeanul român”, a mai spus Orban.

Întrebat dacă ar fi interesat să revină în PNL, Orban a spus că „sub nicio formă” nu ia în calcul o asemenea variantă, atât timp cât PNL „va fi unealta lui Iohannis”.

M. Nedelcu