7.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 11:31
No menu items!

Ludovic Orban anunţă un nou scor la moţiunea de cenzură: Avem 244 de voturi „pentru”

spot_img

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat duminică la Focşani că numărul celor care vor vota moţiunea de cenzură a ajuns 244. Asta după ce, spune liderul PNL, alţi şapte parlamentari şi-au luat angajamentul de a semna moţiunea de cenzură împotriva Guvernului PSD.

„Am mai avut foarte multe discuţii cu parlamentari care nu au semnat moţiunea de cenzură şi în momentul de faţă mai avem (…) chiar angajamente de vot la moţiune din partea a încă şapte parlamentari. Ceea ce cred eu – 237 cu şapte, 244 – că e un scor un pic mai confortabil. (…) Dificultatea negocierilor purtate pentru această moţiune de cenzură a rezidat în primul rând în numărul mare de actori care au trebuit să se unească pentru susţinerea acestui demers pe de o parte şi, pe de altă parte, din cauza, să spun, diferenţelor de opinie între aceşti actori pe mai multe puncte. Toate aceste diferenţe au fost lăsate deoparte. Convingerea mea este că la ora actuală toate formaţiunile politice care s-au angajat în susţinerea acestui demers sunt mobilizate la maxim pentru a asigura succesul moţiunii de cenzură”, a afirmat, într-o conferinţă de presă, Ludovic Orban.

Mai mult, Orban a spus că nu are nicio emoţie privind votul parlamentarilor UDMR care au anunţat că  nu vor vota la vedere. 

„În 30 de ani, conducerea UDMR nu a cerut niciodată parlamentarilor UDMR să voteze la vedere. La ei este o cutumă în cadrul grupului UDMR. Pe de altă parte, tot în aceşti 30 de ani, toate deciziile oficiale luate de conducerea UDMR au fost respectate de parlamentarii UDMR. Ca atare, eu nu am nicio emoţie în privinţa voturilor parlamentarilor UDMR”, a arătat Orban.

Liderul PNL a susţinut că are semnale că Guvernul încearcă prin diverse negocieri să împiedice votarea în cazul demersului antiguvernamental şi a atras atenţia PSD că „reprezintă o infracţiune să ofere bani unor parlamentari pentru a le schimba poziţia politică pentru moţiune”.

„Avem semnale din partea multor parlamentari că Guvernul, prin diferiţi emisari, caută să ofere marea cu sarea către parlamentari care au semnat moţiunea de cenzură, cu intenţia de a-i determina să nu vină la vot. Până în momentul de faţă nu am cunoştinţă despre niciunul dintre cei 237 de semnatari că ar fi luat o altă decizie decât aceea de a vota moţiunea de cenzură şi aşa mi se pare profund corect şi normal, pentru că a semna o moţiune de cenzură reprezintă un angajament clar de a vota moţiunea de cenzură. (…) Până acum niciun parlamentar nu mi-a spus că i s-a oferit bani, dar dacă PSD va ajunge în disperare să ofere bani sunt convins că foarte mulţi parlamentari vor spune public lucrul acesta şi îi avertizez pe psd-işti că reprezintă o infracţiune să ofere bani unor parlamentari pentru a le schimba poziţia politică pentru moţiune”, a menţionat Ludovic Orban.