9.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 1:15
No menu items!

Ludovic Orban a primit rezultatul testului pentru COVID-19

spot_img

Guvernul României a anunțat, luni, rezultatul testului de coronavirus făcut de premierul Ludovic Orban. Acesta nu are coronavirus, conform informării oficiale, însă va sta în izolare până joi, când va face un nou test.

Ludovic Orban a ajuns în izolare după ce a luat contact cu jurnalistul Silviu Mănăstire, infectat cu COVID-19.

Rezultatul testului pentru noul coronavirus (COVID-19) în cazul prim-ministrului Ludovic Orban este negativ. Menționăm faptul că testul a fost realizat la cerere, preventiv, premierul nefiind încadrat într-o definiție de caz întrucât nu este considerat contact direct al unei persoane diagnosticate pozitiv.
 
Din motive de precauție, Ludovic Orban va rămâne în carantină până joi, 8 octombrie a.c., de unde își va exercita atribuțiile funcției de prim-ministru și își va desfășura activitatea fără interacțiune fizică cu alte persoane. În cursul zilei de joi premierul va efectua un nou test, la distanță de 10 zile de la prezența în platoul TV în care s-a aflat o persoană care, în cursul zilei de duminică, a fost confirmată pozitiv la testul pentru noul coronavirus.