11.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 0:26
No menu items!

Localitatea din România care intră pentru a cincea oară în carantină

spot_img

O localitate din România intră pentru a cincea oară în carantină, după ce incidența cazurilor de COVID-19 a ajuns din nou la o rată alarmantă.

Localnicii din Dumbrăvița, județul Timiș sunt disperați după ce, de miercuri, au intrat în carantină pentru a cincea oară. Oamenii, în frunte cu primarul spun că de vină nu sunt cazurile de COVID, ci modul în care autoritățile le interpretează.

„Să judecăm pe toată lumea cu aceeași măsură… sau avem jumătate de măsură? Atâtea alte localități au avut rata de infectare mai mare ca la Dumbrăvița și nu au fost carantinate. Parcă se aștepta să ajungem noi la o rată de infectare mai mare ca să poată să ne carantineze, acesta este sentimentul meu”, a declarat Horia Bugarin, citat de presa locală.

Odată cu Dumbrăvița au intrat în carantină alte trei localități timișene: Șag, Nițchidorf și Șandra. Decizia de carantinare a venit în urma analizării de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a raportul DSP Timiș și a celui de la INSP cu privire la rata crescută în ultimele 14 zile. 
 

Timp de două săptămâni, oamenii din localitățile aflate în carantină vor circula cu declarație pe proprie răspundere. De asemenea, toate firmele care prestează activități economice pot funcționa până la ora 20.00, cu excepția farmaciilor și a stațiilor de alimentare cu carburant, care pot avea program nonstop.