10.5 C
București
marți, 19 octombrie 2021 - 7:55

Liviu Dragnea îi șantajează politic pe liberalii din teritoriu

spot_img

Vicepremierul le sugerează denunțarea fuziunii cu PDL pentru a-și păstra funcțiile

Dragnea_minister

Vicepremierul Liviu Dragnea a reiterat, sâmbătă, la Alexandria, îndepărtarea oamenilor susținuți de PNL în administrațiile locale și a sugerat că cel mai potrivit gest ar fi demisiile. În schimb, dacă liberalii din teritoriu denunță colaborarea cu PDL, social-democrații se așează la masa discuțiilor.

Am încercat în toată perioada campaniei electorale să avem un relație corectă cu colegii de la PNL. Practic, PNL a rămas la guvernare în administrația locală chiar și după ce s-a rupt USL-ul. Am auzit de la cei care conduc partidele că vor să rupă orice colaborare cu PSD și am hotărât să nu îi încurcăm

Liviu Dragnea
ministrul administrației

Vicepremierul a anunțat că, în perioada următoare vor avea loc alegeri în toate forurile din admistrația locală unde PNL-ul încă mai are oameni în funcțiile de conducere. Cât privește modul în care liberalii vor fi îndepărtați din conducerea administrațiilor locale, Dragnea a afirmat că demisia ar fi cel mai potrivit gest. După anunțul făcut de vicepremier, PSD nu va mai forma majorități cu PNL în consiliile locale sau județene.

Poziția PSD s-ar putea schimba doar în situația în care liberalii vor contesta alianța cu PDL-ul și vor declara public că preferă colaborarea cu PSD. „Dacă se va întâmpla așa ceva, ne vom așeza la masă și vom discuta”, a mai spus Dragnea.

Valeriu Motoc