17.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 16:03
No menu items!

Liviu Dragnea, audiat în Comisia de apărare în scandalul legat de șeful SPP. Ce spune președintele PSD

spot_img

Preşedintele Comisiei de Apărare din Senat, liberalul Marcel Vela, a anunțat, luni, că îl va chema la audieri pe preşedintele PSD, Liviu Dragnea, pentru a prezenta probe legate de acuzaţiile pe care le aduce SPP, urmând ca audierile să continue cu membrii Guvernului – nominalizați fiind Paul Stănescu și Viorica Dăncilă – şi apoi cu şeful SPP, Lucian Pahonțu. Președintele PSD a declarat, la rândul său, că se va prezenta în fața membrilor comisiei. 

„Pentru a închide un subiect delicat şi fierbinte, având în vedere că până astăzi nu există o sesizare instituţională la comisie legată de aceste aspecte, am decis să invităm săptămâna viitoare pe preşedintele PSD, Liviu Dragnea, astfel încât să ne prezinte dovezile concrete privind aceste acuzaţii şi decizia pe care a luat-o împreună cu colegii social-democraţi de a renunţa la serviciile SPP. După această audiere, în funcţie de ce se documentează, probează în cadrul comisiei, putem să continuăm audierile cu domnul viceprim-ministru Stănescu, să ne prezinte acel personaj discret care a avut discuţii legate de siguranţa naţională, şi, nu în ultimul rând, chiar cu premierul României, care aşa cum ştiţi este vicepreşedintele CSAT, şi această decizie a renunţa la serviciile SPP poate pune în nesiguranţă documente clasificate din CSAT”, a declarat Marcel Vela, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.

Vela a precizat că, în funcţie de probele şi dovezile care vor fi oferite comisiei, este posibil ca şi şeful SPP să fie invitat la audieri.

La scurt timp după acest anunț al lui Marcel Vela, președintele PSD, Liviu Dragnea a replicat ironic. ”Așa ne trebuie pentru că am vorbit, să ne cheme la comisie, să ne ancheteze. Sunt convins că va merge și doamna Dăncilă, nu înțeleg de ce au chemat-o. Probabil că și domnul Stănescu va merge„, a spus Dragnea.

„Sigur că nu am înțeles de ce nu este chemat domnul Pahonțu, văd că PNL-ul nu are curaj să îl cheme”, arată Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea a arătat că, în schimb, ”PSD are curaj” și că se impune o comisie de anchetă pentru situația de la SPP.

Deja se impune o comisie de anchetă, pentru că au început să iasă la iveală date despre ceea ce se întâmplă în SPP”, a mai spus Liviu Dragnea.

R.D.