12.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 4:28
No menu items!

Lingourile lui Vâlcov, date în vileag de avocat

spot_img

Un avocat care i-a înființat, în 2011, cele trei firme fostului ministru al finanțelor le-a dezvăluit procurorilor cum controla acesta societățile și i-a condus la seiful cu banii și bunurile care ar fi fost obținute din infracțiuni

valcov

Noile acuzații formulate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pe numele fostului ministru al finanțelor Darius Vâlcov se bazează pe denunțurile foștilor parteneri de afaceri ai acestuia, dar și pe cele ale unui avocat. Acesta le-a dezvăluit anchetatorilor cum își controla ministrul firmele și i-a condus la seiful în care Vâlcov ascundea – după cum susțin anchetatorii – bani, lingouri de aur și tablouri semnate de pictori celebri, toate provenite din infracțiuni care ar fi fost comise atât în mandatul de senator, cât și în cel de ministru.

Luni, pe 23 martie, procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva lui Darius Vâlcov și pentru infracţiunile de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale.

Concret, explică anchetatorii, începând cu anul 2011 şi până în prezent, Vâlcov a derulat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia de primar, senator şi ministru, folosind informaţii deţinute  în virtutea acestora, în legătură cu S.C. CONTIS COMPANY S.R.L – S.C. CONTIS CONSULTING COMPANY S.R.L.- S.C. MILLENIUM TOPHOGRAFICA S.R.L, Societatea Civilă de Avocaţi Ciobanu şi Asociaţii, ENERO PROD S.R.L. –  S.C. CITY HOTEL&LOUNGE S.R.L.

Astfel, pe de o parte, în ianuarie anul acesta, un om de afaceri  a fost sunat de Lucian Şușală (acuzat în dosar și folosit ca interpus de Darius Vâlcov în afacerile sale) pentru a cumpăra dreptul de folosinţă al hotelului City din Slatina – una dintre afacerile controlate, de fapt, de Vâlcov, după cum arată anchetatorii.

În urma respectivei întâlniri, Șușală i-a propus denunţătorului să cumpere afacerea hotelului City, transmiţându-i că în anii anteriori, au fost investiţi aproximativ 4.000.000 lei de către societăţile comerciale CAFMIN, PLUS CONFORT, BOGMAR şi MKS.

Pentru că afaceristul voia să evalueze, în prealabil, situaţia financiară a societăţii, s-a înțeles cu Lucian Șușală să fie numit întâi ca administrator, ulterior, devenind şi acţionar. Cu privire la preţul tranzacţiei, acesta urma a fi negociat ulterior.

În urma numirii sale ca administrator, afaceristul a constatat că între societăţile SGV DEVELOPMENT şi City Hotel nu erau facturate relaţiile comerciale derulate, în sumă de 240.000 lei, din care 150.000 lei din contul curent al societăţii, iar 90.000 lei aport propriu, bani pe care i-a înmânat administratorului.

Referitor la motivele pentru care Șușală l-a contactat, acest fapt s-a datorat că se cunoştea despre el că dispune de lichidităţi financiare, care ar fi putut justifica investiţiile făcute de societăţile comerciale CAFMIN, BOGMAR, MKS şi PLUS CONFORT, în mod nelegal, în sensul că aceste societăţi nu au facturat serviciile efectuate societăţii SGV. În plus, Lucian Șușală i-a transmis că preţul pentru preluarea afacerii urma a fi stabilit după realizarea formalităţilor.

„De asemenea, cu ocazia unor controale efectuate de organele fiscale la S.C. BOGMAR, denunţătorul a discutat cu reprezentantul firmei de contabilitate S.C. CONTIS CONSULTING, căruia i-a ceurut să-i transmită lui TIMOFTE LUCIAN BOGDAN să nu dea explicaţii în scris organelor fiscale„, subliniază procurorii în documentele transmise Senatului, în baza cărora cer un nou aviz de arestare pentru Darius Vâlcov.

În privința documentelor redactate pentru cesiunea City Hotel, acestea au fost întocmite de același avocat căruia, în vara anului 2011, Darius Vâlcov i-a propus să înființeze o firmă de cadastru, una de contabilitate și un birou de avocatură, pe numele unui cunoscut al acestuia din urmă.

Potrivit procurorilor, pentru înfiinţarea, administrarea şi dotarea celor trei firme, Vâlcov i-a dat avocatului în mai multe tranşe, aproximativ 1.500.000 lei, propunându-i ca, după ce vor fi amortizate costurile, să devină partener, cu un procent de 20% la firma de cadastru şi cu câte 40% la celelalte două firme.

În timpul discuţiilor preliminare, Darius Vâlcov a scris de mână, pe mai multe coli A4, un plan de afaceri în care erau menţionate estimările privind cheltuielile şi veniturile, precum şi procentele care le reveneau fiecăruia în urma derulării celor trei afaceri.

Cu banii primiţi de la Vâlcov, avocatul a înființat cele trei societăți. Referitor la justificarea cheltuielilor faţă de fostul ministru al finanțelor, avocatul  îi prezenta acestuia periodic documente justificative sau situaţii sumare ale cheltuielilor. În plus, potrivit documentelor DNA, tot Vâlcov era cel care-și dădea acordul în legătură cu componența acționariatului sau al administratorilor înscriși în actele respectivelor firme.

Denunțătorul a specificat însă că, de la înființarea celor trei firme și până în prezent, nu i-a dat lui Darius Vâlcov
niciun ban.

La indicaţia lui VÂLCOV BOGDAN DARIUS, S.C. MILLENIUM TOPHOGRAFICA S.R.L.a fost introdusă  într-o asociere în participaţiune cu S.C. SGV S.R.L. şi cu S.C. CITY HOTEL S.R.L., urmând ca această asociere în participaţiune să administreze Hotelul City din Slatina, urmând ca 30 % din eventualul profit să revină S.C. MILLENIUM TOPHOGRAFICA S.R.L., iar pentru această asociere în participaţiune, la indicaţiile lui VÂLCOV BOGDAN DARIUS, care deţinea în fapt această societate, au fost viraţi 800.000 de lei. Ultimele discuţii referitoare la administrarea acestor firme le-a avut cu VÂLCOV BOGDAN DARIUS la începutul anului 2015.

De asemenea, în cursul anului 2011, VÂLCOV BOGDAN DARIUS i-a cerut acestei persoane să păstreze în locuinţa sa un seif . Referitor la acest seif, VÂLCOV BOGDAN DARIUS cât şi ŞUŞALĂ LUCIAN accesau respectivul seif, după ce, în prealabil, aceştia îl sunau iar el le permitea accesul în imobil. În situaţiile în care VÂLCOV BOGDAN DARIUS şi ŞUŞALĂ LUCIAN accesau seiful nicio altă persoană care locuia în imobil nu asista la ce se întâmpla în camera respectivă.

Direcția Națională Anticorupție
document transmis Senatului

Anchetatorii mai menționează că anul acesta Darius Vâlcov a mutat seiful în comuna Osita de Sus, judeţul Olt.

În urma desigilării, în seif au fost identificate următoarele valori:

– 90.000 dolari;

1.323.850 lei;

– 3 lingouri de aur, în total 3 kilograme, iar în colet au fost identificate:

un tablou cu ramă aurie, cu 3 etichete cu următoarele menţiuni: „cornette de saint cyr….”, „cornette de saint cyr maison de ventes art  moderne 28 mars 2013”, „cornette de saint cyr maison de ventes ”, iar pe ramă este aplicată o menţiune olografă indescifrabilă – „Renoir”, o etichetă cu menţiunea …, iar pe ramă este înscris numărul ….

un tablou cu ramă auriu şi negru, protecţie din geam de sticlă, având pe spate aplicat un autocolant inscripţionat „Cocteau Vente Photo FF”, iar ambalajul în care se afla tabloul a avut aplicată o etichetă inscripţionată „LOT …..JEAN COCTEAU (1889-1963, achiziţionat TAJAN PARIS Colecţie privată”;

o pictură pe lemn, având aplicată o etichetă inscripţionată „LOT 3025 AUREL ACASANDREI (1939-2006) Roboţii-Ulei pe lemn/32X20,5 cm semnat, autentificat. Colecţie privată”.

Direcția Națională Anticorupție
document transmis Senatului

Marilena Nedelcu