11.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 12:50
No menu items!

Liga 1 de fotbal, transmisă și la Digi Sport până în 2019

spot_img

RCS&RDS nu va percepe taxe suplimentare clienților

liga 1 fotbal

Digi Sport va transmite în direct, Liga 1 și Cupa Ligii începând cu luna februarie, precum și următoarele sezoane ale celor două competiții, până în 2019. Compania RCS & RDS precizează că nu va percepe clienților săi niciun cost suplimentar la abonamentul de servicii de televiziune prin cablu și satelit, pentru vizionarea competițiilor sportive.

Este rezultatul negocierile purtate între oficialii Ligii Profesioniste de Fotbal şi reprezentanţii Intel Sky Broadcast, care deţine drepturile de televizare pentru următorii cinci ani. Potrivit gsp.ro, la şedinţă s-a discutat despre cedarea drepturilor TV către încă un consorţiu media. Este vorba de RCS-RDS, cei care au transmis ultimii 6 ani meciurile din prima ligă.

Conform sursei citate, negocierile au durat mai mult timp între Arpad Paszkany şi directorul RCS, Zoltan Teszari. Discuţiile finale dintre părţi au început în această săptămînă, iar, joi seară, LPF şi RCS au bătut palma. Conform primelor informaţii din piaţă, DigiSport a plătit aproximativ 12 milioane de euro pentru transmiterea partidelor din Liga 1.

Momentan nu se cunosc toate detaliile contractului, dar informaţiile de pe piaţă spun că şi Look TV va continua să transmită toate meciurile din Liga 1, iar cei de la DolceSport vor difuza doar partidele care erau transmise în acelaşi timp de Look Plus.

Ne bucurăm că le putem oferi în continuare clienților noștri Liga 1, fără costuri suplimentare, răsplătindu-le în acest fel loialitatea, dar și încrederea în serviciile noastre. Prin transmiterea celor două competiții importante din fotbalul românesc, le oferim clienților noștri posibilitatea de a urmări în direct meciurile echipelor preferate, așa cum am avut-o și în ultimii cinci ani tot prin intermediul canalului propriu cu profil sportiv, Digi Sport. În acest fel continuăm misiunea de a le oferi abonaților Digi conținut TV de cea mai bună calitate la cele mai avantajoase prețuri și, în același timp, ne păstrăm poziția de lider pe piața furnizorilor de servicii de televiziune din România”, a declarat Valentin Popoviciu, director dezvoltare RCS & RDS.

Meciurile din Liga 1 și Cupa Ligii pot fi urmărite și online prin intermediul platformei Digi Online, pe canalele Digi Sport 1, 2 și 3. Platforma este disponibilă gratuit clienților la serviciile de televiziune și internet de la RCS & RDS. În plus, competițiile vor fi în direct și pe site-ul www.digisport.ro, dar și pe telefonul mobil, la adresa m.digisport.ro.