8.5 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 10:28
No menu items!

Liderul interimar al PNL Satu Mare: USL trăiește

spot_img

Virgil Enătescu a declarat că liberalii îl susțin pe Ovidiu Silaghi, trecut la PSD

Enatescu Virgil

Președintele interimar al Organizației Județene a PNL Satu Mare, Virgil Enătescu, proaspăt instalat de la Centru, după plecarea lui Ovidiu Silaghi la PSD, și-a prezentat obiectivele într-o conferință de presă, organizată săptămâna trecută. El a transmis un mesaj foarte clar: USL trăiește. Asta în ciuda protestelor PNL împotriva folosirii acestei sigle de către PSD.

După plecarea fostului președinte al PNL Satu Mare, Ovidiu Silaghi, la PSD, din partea căruia candidează pentru un loc în Parlamentul României, la alegerile parțiale din 25 mai, conducerea centrală a partidului s-a dezis de acesta susținând, chiar prin vocea purtătorului de cuvând, Cristina Pocora, că Silaghi va fi susținut de „Ponta și prietenii lui”, în nici un caz de PNL.

În ciuda acestei poziții tranșante și intransigente, transmise de la București, PNL Satu Mare a anunțat prin vocea noului președinte interimar, Virgil Enătescu, că liberalii din zonă îl susțin pe Ovidiu Silaghi, iar USL trebuie să continue în Satu Mare.

Problema ce s-a pus, şi este una foarte importantă, e ce atitudine să ia liberalii din Satu Mare în faţa acestei întâmplări neobişnuite şi fără precedent. Organizaţia Satu Mare a PNL se solidarizează cu şansele fostului nostru preşedinte, Ovidiu Silaghi, care este de 25 de ani membru al PNL şi a condus în ultimii 12 ani partidul pe plan judeţean. Fiecare membru PNL, după conştiinţa sa, îi va acorda votul lui Ovidiu Silaghi. Dar de aici până a vorbi că se trece masiv din PNL în PSD e o diferenţă foarte mare. În afară de Ovidiu Silaghi, niciun liberal nu a trecut în PSD. E foarte important ca noi să păstrăm existenţa PNL-ului, partid istoric de 130 de ani în ţară, singurul partid cu ideologie autentică de dreapta. În ultimii 12 ani, mergând separat fiecare, nu am reuşit să obţinem locuri la alegeri. Ori asta e esenţa muncii unui partid, să aibă reprezentanţi în administraţie. USL-ul nu s-a desfiinţat la Satu Mare

Virgil Enătescu
președinte interimar PNL Satu Mare

Valeriu Motoc