11.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 22:13
No menu items!

Liderii PSD din teritoriu îl sărbătoresc pe Ponta, la București, în plină criză USL

spot_img

aniversare ponta

Liderii PSD din teritoriu au fost convocaţi la Bucureşti, joi, pentru a participa, alături de liderii de la centru, la o întâlnire informală cu caracter festiv. Asta fiindcă preşedintele partidului, Victor Ponta,  aniversează împlinirea a patru ani de când a fost ales în această funcţie.

Mai mulţi lideri social-democraţi din teritoriu, respectiv preşedinţi de organizaţii judeţene, preşedinţi de Consilii Judeţene şi primari de municipii reşedinţă de judeţ au confirmat, miercuri, pentru Mediafax, că au fost convocaţi pentru joi la Bucureşti. Ei au precizat că vor fi prezenţi joi la o întâlnire informală, un fel de Comitet Executiv Naţional cu caracter aniversar.

Liderii PSD au precizat că la această întrevedere informală vor fi aniversaţi patru ani de când preşedintele Ponta a fost ales în această funcţie. Întâlnirea va avea loc, potrivit unor surse social-democrate, la un hotel din Bucureşti, în cursul după-amiezii de joi.

După această întrevedere, Victor Ponta va pleca, potrivit programului său oficial, într-o vizită la Chişinău, urmând să părăsească ţara joi seară, la ora 19.00. Ponta a fost ales în funcţia de preşedinte al PSD în 21 februarie 2010.

C.C.