9.4 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 12:59
No menu items!

Lider PNL: Uneori am senzaţia că suntem la o şedinţă a alcoolicilor anonimi

spot_img

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a declarat marţi, în plen, că are senzaţia că participă la o şedinţă a „alcoolicilor anonimi”, în care se schimbă doar rolurile. El a susținut că lucrurile care i-au fost reproşate ministrului Muncii, Violeta Alexandru, de la tribuna Parlamentului, în timpul moțiunii de cenzură, „erau la fel sau poate chiar mai rele” în perioada guvernării social-democrate.

„Uneori am senzaţia că suntem la o şedinţă a alcoolicilor anonimi, doar schimbăm rolurile. Constat că se rostesc cuvinte grele, gen tartor, călău, trădare, se repetă obsesiv cuvântul doamnă, întrebări retorice, foarte multă frustrare, foarte multe sfaturi. În momentul când am folosit şi am făcut o comparaţie cu întâlnirea alcoolicilor anonimi, am avut proprietatea cuvintelor pentru că fac şi eu parte din această adunare şi asta este senzaţia pe care o am. Pentru că am văzut colegi care au urcat la tribuna Parlamentului şi care atât doamnei ministru, cât şi altor miniştri care au fost chemaţi la moţiuni simple le-au reproşat lucruri care erau la fel sau poate chiar mai rele în perioada guvernării lor sau a partidului lor”, a afirmat Fenechiu, la dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Muncii.

Acesta le-a reproşat social-democraţilor, semnatarii moţiunii, că au pretenţia ca ministrul Muncii să repare lucruri pe care ei nu le-au rezolvat în ani de zile.

Senatorul liberal consideră că ministrul Muncii nu va pleca din funcţie.

„Nu, doamna ministru nu va pleca pentru că există colegi din PSD care îi doresc plecarea, nici Guvernul nu va pleca, nu vă iluzionaţi. Înţelegem foarte bine jocul politic, înţelegem că suntem într-un an electoral, înţelegem că PSD are 70 de senatori din 136 şi că are majoritate absolută, înţelegem că mai sunt câţiva colegi care vor să facă parte din PSD, au declarat că vor vota moţiunea şi votează cu PSD, dar majoritatea în materie de evaluare a calităţilor cuiva nu ţine loc de profesionism”, a subliniat Fenechiu. 

Moţiunea simplă iniţiată de social-democraţi împotriva ministrului Muncii, Violeta Alexandru, intitulată „Opriţi-o pe ‘Doamna în negru’ de la Ministerul Şomajului şi Prăbuşirii Sociale”, a fost adoptată, marţi, de plenul Senatului, cu 76 de voturi „pentru” și 28 „împotrivă”.