12.8 C
București
joi, 28 octombrie 2021 - 11:43

Lichidarea Companiei Naționale a Huilei și a Termoelectrica începe în 10, respectiv 11 iunie

spot_img

Lichidarea Companiei Naționale a Huilei și a Termoelectrica începe în 10, respectiv 11 iunie

Statul va alege lichidatorul Companiei Naționale a Huilei (CNH) și a Termoelectrica în 10, respectiv 11 iunie 2013, se arată într-un anunț al Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI). Data-limită pentru depunerea ofertelor, pentru fiecare dintre cele două companii, este 7 iunie 2013, ora 12.00.

Potrivit OPSPI, principalele active scoase la lichidare sunt prezentate în caietul de sarcini al fiecărei companii.

”Sistemul de remunerare a lichidatorului va fi constituit din comisionul aplicat la valoarea încasată din vânzarea bunurilor societății (exclusiv TVA) și din recuperarea de creanțe ale acesteia în raport cu terții, inclusiv din contravaloarea unor tranzacții de tipul achitării prețului unor active, prin depunerea de creanțe drept preț”, se arată în anunțul OPSPI.

Ofertanții pentru lichidare trebuie să facă dovada faptului că dețin atestat de membru al Uniunii Naționale a Parcticienilor în Insolvență (UNPIR), valabil pe anul 2013.

Caietele de sarcini, în care sunt incluse restul condițiilor de participare, pot fi ridicate începând din 10 mai, de la sediul Ministerului Economiei. Fiecare caiet costă 3.000 de lei, inclusiv TVA, iar garanția de participare la licitație este de 15.000 de lei.

Licitațiile vor avea loc la Ministerul Economiei în 10 iunie, ora 10:00, pentru CNH, și în 11 iunie, ora 10:00, pentru Termoelectrica. Data limită pentru depunerea ofertelor , pentru ambele companii, este 7 iunie 2013, ora 12:00.

Valoarea preliminată a activelor CNH este de 1,11 milioane de lei (aproximativ 256.000 de euro), iar a Termoelectrica, de aproape 553 de milioane de lei (127,5 milioane de euro). În schimb, CNH are datorii totale de aproape 5 miliarde de lei (1,13 miliarde de euro), în timp ce creanțele Termoelectrica se ridică la 331 milioane de lei (76,3 milioane euro).

FMI a solicitat Guvernului, încă din luna februarie a anului trecut, să înceapă, până la finalul lunii septembrie 2012, procedurile de lichidare a CNH după ce activele neviabile vor fi separate de cele considerate valoroase.

În toamna lui 2011, Guvernul și Fondul Monetar International (FMI) au convenit ca active ale exploatărilor miniere Petrila, Paroșeni și Uricani, aparținând CNH, să fie transferate la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), prin executare silită, în contul datoriilor bugetare ale companiei.

Cele trei exploatări sunt considerate mine neviabile, activele preluate de ANAF urmând să fie transferate la Ministerul Economiei și închise, până în anul 2018, prin intermediul unei societăți care urmează să fie înființată.

Cosmina Croitoru