5.6 C
București
marți, 5 noiembrie 2024 - 4:21
No menu items!

Liberalii vor vota pentru ridicarea imunității lui Nelu Tătaru

spot_img

DNA a făcut demersurile necesare pentru ca ministrul Justiţiei să solicite încuviinţarea Camerei Deputaţilor pentru percheziţii informatice şi domiciare în cazul fostului ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru.

”În dosarul mediatizat prin comunicatul nr. 758/VIII/3 din data de 10 octombrie 2024, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J. referatul şi copia dosarului penal (10 volume) întocmite de procurorul din cadrul Serviciul Teritorial Iaşi, pentru a fi înaintate ministrului Justiţiei, astfel încât acesta să solicite Camerei Deputaţilor, în baza art. 72 din Constituţia României, art. 23 alin. (1) şi art. 24 din Legea nr. 96 , republicată din 21 aprilie 2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, art. 223 alin. (1) şi (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.8/1994, cu modificările ulterioare, încuviinţarea percheziţiei informatice şi domiciliare”, anunţă vineri DNA, referindu-se la cazul lui Nelu Tătaru.

DNA precizează că percheziţia este o activitate prevăzută de Codul de procedură penală necesară pentru descoperirea şi strângerea probelor în procesul penal, iar în cazul membrilor Parlamentului, efectuarea acestei activităţi este condiţionată de votul plenului Camerei din care face parte parlamentarul respectiv.

Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru s-a aflat joi dimineaţă la sediul DNA Iaşi, pentru acuzaţii de luare de mită. El ar fi primit, în decurs de 3 luni, sume de bani între 100 şi 500 de lei, precum şi alimente, de la 45 de persoane, conform DNA. Alte 27 de persoane sunt cercetate pentru dare de mită în acelaşi dosar.

La ieșirea de la DNA, el a declarat că nu a condiționat și nu a cerut niciodată bani pentru a trata pacienți și că e nevinovat. El a spus că nu a văzut probe și s-a întrebat de ce nu a existat un flagrant.

PNL va vota pentru ridicarea imunității deputatului

Vicepreședintele PNL Virgil Guran a anunțat că liberalii vor vota pentru ridicarea imunității lui Nelu Tătaru. 

„Când se solicită ridicarea imunității, se votează ridicarea imunității. Și, în același timp, sunt convins că și Nelu Tătarul dorește să se facă, știu eu, dreptate acolo și să se limpezească lucrurile. Ce să spun? În general, ați văzut că nu comentăm lucrurile acestea”, a spus Virgil Guran, la Antena3 CNN.

El a afirmat că magistrații vor decide „dacă, de fapt, este vorba de o mită sau, după ce s-a desfășurat actul medical, a fost o recunoștință”

„Văd că interpretează cei care se pricep în toate felurile, dar asta o va stabili instanța. Sincer să fiu, eu cunosc bine și pe el și pe Pîrvulescu și îi cunosc de mulți ani. Orice poți să spui de ei, dar nu că ar fi infractori”, a adăugat Guran.

Și PSD va vota pentru ridicarea imunităţii 

Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a declarat vineri că PSD va vota pentru ridicarea imunităţii fostului ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru.

”N-a mai fost nicio excepţie de foarte mulţi ani. Şi cred că, în sfârşit, au înţeles că Parlamentul nu este pentru a avea imunitate pentru fapte penale. Are imunitate pentru declaraţii politice. S-a încheiat acea epocă”, a spus premierul Ciolacu.

                                                                                                              Adina Bucur