4 C
București
vineri, 3 decembrie 2021 - 2:49
No menu items!

Liberalii din Comisia Roșia Montană au votat împotriva proiectului în forma trimisă de Guvern

spot_img

vot comisie

Membrii PNL din Comisia specială care analizează proiectul minier Roșia Montană au votat împotriva proiectului de lege în forma trimisă de Guvern, în cadrul dezbaterilor de joi, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora.

“Primul vot care s-a dat astăzi a fost pe marginea proiectului de lege așa cum a fost el trimis de Guvern către Parlament. A fost o propunere atât a colegilor liberali, cât și a colegului de la UDMR. Exact acest lucru, să se dea un vot pe proiectul de lege în forma în care a fost venit de la Guvern. În cadrul acestui vot, Partidul Național Liberal a votat împotriva proiectului de lege în forma trimisă de Guvern. Dacă ar fi existat o majoritate, atunci raportul ar fi putut să fie negativ, am fi putut merge cu acest raport în Plenul Camerei Deputaților și Senatului și sigur că s-ar fi decis acolo. În momentul în care a picat respingerea proiectului lege, se merge mai departe cu dezbaterea proiectului, se depun amendamente, se discută amendamente. Noi am primit la Comisie doar câteva amendamente de dimineață, sigur că pe parcurs colegii pot veni cu aceste amendamente”, a spus Pocora.

Potrivit acesteia, în momentul de față se dezbate și va exista un vot pe amendamente și apoi un vot final asupra raportului pe amendamente.

“Repet, ceea ce s-a votat dimineață, la prima oră, a fost un vot pe proiectul de lege așa cum a venit el de la Guvern, în această formă, iar acolo PNL a fost consecvent pe poziția sa, adică împotriva proiectului de lege în forma în care a venit de la Guvern”, a precizat purtătorul de cuvânt al PNL.

Lucian Mera