13.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 21:00
No menu items!

Lia Olguța Vasilescu – în arest la domiciliu

spot_img

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, va fi cercetat în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile. Așa au decis, joi, magistrații Tribunalului București, care au respins cererea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) de arestare preventivă a Olguței Vasilescu.

Hotărârea de joi a instanței nu este însă definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel București.

„Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită. Nici măcar procurorul, astăzi, nu a spus că în sarcina mea s-ar fi reținut vreo mită de bani, adică aș fi luat bani de undeva”, a declarat Lia Olguța Vasilescu la ieșire din tribunal.

Întrebată de jurnaliști cum a fost în arest, Lia Olguța Vasilescu a răspuns: „Să știți că nu am avut probleme. Toată lumea s-a comportat foarte frumos cu mine”.

Miercuri, Lia Olguța Vasilescu a fost reținută de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzată de luare de mită (patru infracțiuni), folosirea autorității sau influenței în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (trei infracțiuni) și spălare de bani.

R.D.