9.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 2:26
No menu items!

LEM’S deschide încă un magazin de mobilă, la nici o lună de la cea mai recentă inaugurare

spot_img

LEM’S deschide încă un magazin de mobilă, la nici o lună de la cea mai recentă inaugurare

Lemet inaugurează un nou magazin LEM’S, în nord-estul țării, la Rădăuți, județul Suceava. Cea mai recentă inaugurare a avut loc la începutul lunii iulie, la Sighetu Marmației. În prima jumătate a anului, compania a deschis alte magazine LEM’S în orașe precum Constanța, Pitești sau Craiova.

Investiţia în magazinul de la Rădăuți este de aproximativ 1,7 milioane de lei, pe o suprafaţă de 1.000 mp. Acesta este situat pe Calea Bucovinei 111, la ieșirea spre Suceava. Cu spaţiul comercial deschis în Rădăuți, reţeaua LEM’S are o suprafaţă totală de retail, la nivelul întregii ţări, de peste 65.000 de mp.

”Magazinul de la Rădăuți este cel de-al 8-lea magazin deschis anul acesta, urmând ca până la sfârșitul anului să deschidem alte șapte unități. Extinderea rețelei de magazine LEM’S continuă, urmărind dezvoltarea de spații tot mai generoase. Toate unitățile deschise anul acesta au peste 800 mp, majoritatea fiind localizate în centre comerciale noi” declară Adrian Rizea, directorul comercial al rețelei.

Programele actuale de mobilier ale producătorului sunt adaptate la specificul naţional. Urmărind tendința pieței, clienții au posibilitatea să își creeze mobilierul în funcție de nevoile lor și de spațiul disponibil din casă. Aceste principii au stat și la baza programului modular de bucătării Gazelle. Doar anul trecut, românii au cumpărat peste 5.000 de bucătării din această gamă, una premium.

LEM’S oferă clienţilor, în acest moment, reduceri de sute de lei la bucătării, livinguri, saltele, pachete de mese şi scaune și alte produse. Astfel, până pe 31 august, clienții pot beneficia de reduceri de până la 40% pentru sute de produse.

În plus, LEM’S oferă clienţilor și un plan de achiziţie în 10 rate fără dobândă, prin intermediul a două bănci agreate, sau 20-30 de rate fără dobândă printr-o altă instituție de credit.

În fabrica Lemet şi în reţeaua LEM’S lucrează peste 1.350 de angajaţi. Fabrica Lemet din Câmpina a fost înfiinţată în 1991, în prezent halele de producţie acoperind o suprafaţă de peste 35.000 mp. Capacitatea actuală de prelucrare a Lemet este de aproximativ 1,2 milioane de metri pătraţi de PAL pe an, pe poarta fabricii ieşind anual peste 360.000 de module de mobilă.

În primele patru luni ale acestui an, exporturile produselor industriei lemnului, inclusiv mobila, au crescut ca pondere de la 7,8% la 8,5%.

C.C.