11.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 20:55
No menu items!

Legile „Big Brother” vor fi reanalizate

spot_img

Procesul va include și consultarea societății civile

telefon_interceptare

Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică (COSC), organism aflat sub coordonarea tehnică a Serviciului Român de Informații, va începe reanalizarea prevederilor legislative în domeniul accesului la datele de trafic informațional și al securității informatice.

Demersul făcut la inițiativa președintelui Klaus Iohannis, are drept scop depășirea blocajului care se înregistrează în prezent, punerea în acord cu deciziile Curții Constituționale și o mai bună informare a opiniei publice privind măsurile în plan legislativ și efectele acestora. Reanalizarea legislației în domeniu va include și consultări cu societatea civilă, înainte de reînceperea unui nou proces legislativ la nivel parlamentar, participarea reprezentanților societății civile fiind indispensabilă pentru un demers care să vină și în întâmpinarea celor care în trecut și-au exprimat reticența față de unele prevederi. Totodată, consultarea va include și întâlniri cu reprezentanți ai partidelor parlamentare din comisiile de profil, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai celui academic.

Scopul discuțiilor este de a se găsi un echilibru între respectarea libertăților individuale și prevenirea terorismului, criminalității cibernetice și combaterea corupției. Consultările se vor desfașura în cadrul Comitetului Operativ de Securitate Cibernetică, organism prin care se realizează coordonarea unitară a Sistemului Naţional de Securitate Cibernetică. Conducerea COSC este asigurată de un preşedinte (consilierul prezidenţial pentru probleme de securitate naţională) şi de un vicepreşedinte (consilierul prim-ministrului pe probleme de securitate naţională). Coordonatorul tehnic al COSC este Serviciul Român de Informaţii.

Înainte de demararea procesului legislativ se vor respecta prevederile Legii transparenței decizionale.

Valeriu Motoc